Cei patru jurați au aflat încă de la începutul sezonului grupurile ale căror mentori vor fi. Astfel, pentru Florin Ristei, anunțul că va fi mentorul grupei de Fete a fost primit cu bucurie, însă nu același lucru se poate spune și despre Delia, care va lucra anul acesta cu Grupurile, fapt care s-a dovedit a fi o provocare până acum.

Ca urmare, artista a mușcat cu poftă din foaia pe care îi era scris „destinul” din cel de-al zecelea sezon. „Mănânc grupuri pe pâine!”, a glumit Delia, când colegii săi au observat gestul. De partea cealaltă, Loredana va fi mentor al grupei de Mixt, iar Ștefan Bănică jr va avea sarcina să formeze o grupă de Băieți.

stefan-j-doyleIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Încă din prima ediție, Florin Ristei a ocupat deja două locuri în grupa sa, însă nu are nicio îndoială. Mirela Bogasieru, o studentă din Chișinău și Raluca Oaida, nepoata antrenorului de fotbal Florin Halagian, sunt preferatele sale din prima ediție.

„E fantastic cum toată viața te-ai pregătit pentru altceva, iar într-o seară, aici, la «X Factor», să cânți perfect”, i-a spus Loredana tinerei care cântă de doar 3 ani, după ce o accidentare majoră a obligat-o să se lase de tenis.

Trei tinere care formează trupa Especial au cucerit un loc în grupa Deliei, în timp ce Loredana i-a oferit un loc lui Ștefan J. Doyle, un tânăr născut în România, dar care a crescut în Irlanda, alături de familia sa adoptivă.  

„X Factor” 10 continuă vineri, de la 20.30, la Antena 1, când concurenții continuă să se dezvăluie în fața celor patru jurați. Mai mult, în cel de-al zecelea sezon „X Factor”, Delia, Loredana, Ștefan Bănică jr și Florin Ristei vor fi mai aproape de fani cu o colecție dedicată celor mai înflăcărați telespectatori!

Așadar, cei de acasă pot găsi o serie limitată de tricouri cu design-uri inspirate din universul X Factor, în exclusivitate pe a1shop.ro, platforma de pe care pot achiziţiona produse utile create pentru fanii celor mai urmărite emisiuni ale staţiei!

Citeşte şi:

Vicepremierul Dan Barna şi cei cinci miniştri USR-PLUS și-au depus demisiile la Guvern

Descoperire despre varianta Delta. Când se poate lua mai repede

Descoperire despre varianta Delta. Când se poate lua mai repede

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Andreea Marin a făcut COVID-19. Vedeta TV a povestit tot prin ce a trecut ea, dar și ...
Playtech.ro
BOMBĂ! Andreea Marin a făcut COVID-19. Vedeta TV a povestit tot prin ce a trecut ea, dar și ...
Exclusiv. Românul pe care a fost testat un tratament revoluționar anti-Covid povestește experiența: ”Mă simţeam mult mai energic a doua zi”
Observatornews.ro
Exclusiv. Românul pe care a fost testat un tratament revoluționar anti-Covid povestește experiența: ”Mă simţeam mult mai energic a doua zi”
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2021. Scorpionii nu ajung la o înțelegere cu partenerul de cuplu, într-o problemă importantă
Nivelul anticorpilor la 6 luni de la vaccinare. Ce au descoperit cercetătorii
Știrileprotv.ro
Nivelul anticorpilor la 6 luni de la vaccinare. Ce au descoperit cercetătorii
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți