Tania și-a promis că nu o să se mai urce în șa fără să își ia toate măsurile de siguranță.

„Eu nu știu exact ce s-a întâmplat, dar acum sunt bine. Pe lângă faptul că mi-am pierdut cunoștința șapte secunde, au urmat niște ore în care nu mi-am amintit nimic despre viața mea.

Nu pot să îmi explic cum a ajuns calul să se ridice în două picioare cu mine, cum a luat-o la galop, nu îmi mai amintesc ceva”, a povestit blonda, relatează publicația viva.ro.

„Ce, eu am 53 de ani?”

„Am fost la medic, mi-am făcut computer tomograf, totul e ok. Am o coastă fisurată și am avut memoria pierdută pentru câteva ore. În vreo două luni, am înțeles că asta se sudează la loc.

Cum se simte Tania Budi după ce s-a rănit în timpul unei ședințe de echitație. „Au urmat niște ore în care nu mi-am amintit nimic despre viața mea”

Acum fac numai glume pe tema acestui subiect, a fost o întâmplare haioasă, pentru că au apărut tot felul de povești după ziua aceea. Chiar în ziua în care am plecat de la grajduri, m-au luat fratele meu și un prieten și m-au dus la medic.

136691242_10224467011561214_3842125946062324346_oIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Eu îi întrebam din cinci în cinci minute ce s-a întâmplat, iar ei ziceau că am căzut în cap. După, la câteva minute, iar îi întrebam ce s-a întâmplat. Până să îmi revină toată memoria, la un moment dat, m-am uitat pe rețeta pe care mi-a dat-o doctorul, în timp ce vorbeam cu o prietenă la telefon.

Mi-am văzut numele pe rețetă și vârsta. Atunci eu am început: «Dar ce a scris omul ăsta aici, 53 de ani? Ce, eu am 53 de ani?»”, a mai declarat Tania Budi, potrivit sursei citate mai sus.

Citeşte şi:

Cercetător la Cambridge despre erorile autorităților noastre: „Nicio țară nu a scăpat de valul 3 fără restricții dure. Dar românii au și ei nevoie de un orizont de așteptare”

Zeci de mii de muncitori străini din România au dreptul să se vaccineze, dar nu știu asta. Autoritățile nu comunică în engleză. Imigrările: „Nu avem astfel de responsabilități”

O altă opinie despre „Colectiv”: un film atractiv, dar care simplifică și romanțează, spune cunoscutul critic de cinema Andrei Gorzo

Un milion de dolari blocați, sub cheie. Valiza din geam: ce au descoperit reporterii GSP la arena „Arcul de Triumf”
PARTENERI - GSP.RO
Un milion de dolari blocați, sub cheie. Valiza din geam: ce au descoperit reporterii GSP la arena „Arcul de Triumf”
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
Playtech.ro
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Observatornews.ro
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Știrileprotv.ro
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută