Într-o perioadă în care majoritatea vedetelor şi a oamenilor de afaceri a ales să plece la munte, ca să schieze, Cristian Ţânţăreanu a dat o fugă în Egipt, să se bronzeze. Şi-a luat nevasta, Manuela, şi un grup de prieteni şi “a descins” în staţiunea Sharm- El-Sheikh. Programul a fost unul extrem de relaxant: plajă cât cuprinde, mese încărcate, plimbări şi răsfăţ la centrul spa din hotelul de lux unde s-a cazat.
Milionarul a profitat de sejurul de aproape două săptămâni pentru a se îngriji şi de sănătate. El şi-a tratat spatele cu masaje şi împachetări cu alge, pentru că îl cam încercau durerile în ultima vreme.

Şi-a cumpărat narghilele

Ţânţăreanu s-a ales şi cu un “nărav” în această vacanţă: fumatul. Deşi n-a pus toată viaţa gura pe ţigări, a fumat narghilea în Egipt şi i-a plăcut atât de mult, încât a fost în bazar şi a cumpărat mai bine de zece narghilele pentru uzul propriu, dar şi pentru restaurantul pe care- l deţine.
Ca să nu înceapă anul cu prea multă muncă, Ţânţăreanu şi-a programat, după sejurul din Egipt, alte două vacanţe. Zilele următoare, el va pleca în Republica Dominicană, unde vrea să se relaxeze la soare şi să bea şpriţ, apoi se va duce în India, unde şi-a propus să mediteze şi să se purifice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.