Ştefan Atârgoviţoaie sau “băiatul cu chip de înger”, cum l-au poreclit italienii, a reuşit să câştige cele mai multe voturi din istoria concursului “Ti lascio una canzone”. “Nimeni din familie nu a urcat vreodată pe o scenă şi nici nu a cântat în public, dar pe când Ştefan avea 5 ani am văzut că are talent, aşa că l-am înscris la şcoli de profil”, ne-a spus Florin Atârgoviţoaie, tatăl lui Ştefan. Deşi bărbatul e mecanic, iar soţia sa e secretară, cei doi copii ai lor au înclinaţii artistice: unul cântă, celălalt pictează.Tatăl lui Ştefan Atârgoviţoaie: «A făcut naveta trei luni cu avionul»
Pentru concursul organizat de Rai Uno, puştiul de 11 ani a făcut naveta trei luni. “A muncit mult să ajungă aici, suntem mândri de el. Pleca în fiecare joi cu avionul şi de fiecare dată când lipsea de la şcoală mergeam eu şi îi luam temele, i le trimiteam în Italia”, ne-a mai spus bărbatul.

Ea este cea mai frumoasă româncă din Italia

Ştefan nu e singurul român cu care ne mândrim în Italia. Zeci de românce stabilite în Peninsulă au participat duminică, la Torino, la concursul de miss. Câştigătoarea a fost Eugenia Gherman, 20 de ani. Ea învaţă la un liceu de artă şi visează să devină arhitectă.
Câştigătoarea Eugenia Gherman are 20 de ani →

SUPEROFERTĂ! Intră acum pe shop.libertatea.ro şi cumpără, la un preţ excepţional, cartea «Biblia pe înţelesul copiilor»!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.