După ce publicul a urmărit cu sufletul la gură acțiunea din „Clanul”, iar apoi a descoperit începuturile poveștii în primul sezon din „Tătuțu’”, Bebe Măcelaru revine mai hotărât ca oricând să se impună în lumea interlopă a anilor 2000, fără să lase nimic să stea în calea ascensiunii sale spre putere.

Serialul revine pe 25 iulie 2025

„Tătuțu’”, noul sezon din producția VOYO Original, va avea premiera pe data de 25 iulie 2025, exclusiv pe platforma de streaming.

După ce lupta împotriva lui Nelu Stavrositu aproape l-a făcut să piardă tot, Bebe Măcelaru se va vedea nevoit să își calculeze cu mare atenție fiecare mișcare, iar mai presus de orice, va trebui să aibă grijă la oamenii cu care se înconjoară.

Într-o lume în care loialitatea e rară, încrederea câștigată greu se poate pierde într-o clipă.

Actorii din „Tătuțu”Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 39

Comisarul Costoiu și brigada lui vor continua să-l vâneze pe Tătuțu’ și vor face tot ce le stă în putință pentru a-l deconspira pe interlop și pe toți aliații acestuia. Însă misiunea lor nu va fi deloc una ușoară!

Nici forțele de ordine nu vor fi ferite de trădare: în interiorul brigăzii, încrederea se va clătina, iar suspiciunile se vor strecura tăcut chiar și printre cei care jură să apere legea.

Ce spune George Mihăiță despre noul sezon „Tătuțu’”

„Cred că sezonul doi îi va surprinde și mai mult pe fanii «Tătuțu’». Nici eu nu mi-aș fi putut imagina situațiile limită în care scenariul, semnat de Lia Bugnar și Anghel Damian, îl va aduce pe Bebe Măcelaru. Mă bucur însă că am avut din nou ocazia să mă las purtat de poveste și să descopăr noi nuanțe ale personajului.

Tătuțu’ va trece prin momente grele, decizii dificile și confruntări neașteptate. Nu vreau să dezvălui mai mult, dar îi invit pe cei de acasă să urmărească sezonul pe VOYO, pentru că urmează o poveste pe care nu o vor uita prea curând”, a spus George Mihăiță.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.