Săptămâna aceasta, Dezbrăcatu' îşi continuă periplul prin viaţa mondenă şi comentează fitzele de vedetă împreună cu invitaţii săi, Ramona Gabor, Jasmine, Toni Ionescu, Ovidiu Stănescu, Aida şi Ana Maria Prodan.
Într-un interviu în exclusivitate, manelistul Nyno va detalia semnificaţia meodiei care l-a făcut celebru. Cel dintâi care a compus o manea dedicată arestării lui Gigi Becali descrie cum i-a venit ideea şi cât de repede a transpus-o în fapte.
Tot atunci aflaţi totul despre "femeile" lui Stelian Ogică. Între ciorba de burtă servită dimineaţa cu Magda Ciumac şi emisiunile târzii despre dispariţia avocatei Elodia, giurgiuveanul susţine că are suficient timp pentru a face naveta între 20 de femei.
Telenovela Drăgulescu nu s-a încheiat. Gimnastul a recidivat, lovindu-şi fosta soţie chiar în faţa copiilor. Cum comentează invitaţii această situaţie, aflaţi urmărind "Fitze cu Dezbrăcatu'", în seara aceasta, de la ora 19.30, la Prima TV.