Teo, la capătul răbdării! "Nu-mi cereţi, fraţilor... Nu ştiu să fac asta!"

Comentează

Teo Trandafir a ieşit în oraş îmbrăcată lejer, iar mai apoi, a ajuns să fie criticată pentru felul în care arăta.
Aşa cum o ştim, dintr-o bucată, vedeta de televiziune nu a stat prea mult pe gânduri şi a reacţionat la criticile care i-au fost aduse.

Iată, mai jos, ce a scris Teo Trandafir pe blogul său:

"Acum câteva zile, m-a sunat un bun prieten să-mi zică, jenat, desigur, că în nu știu ce ziar (și apoi la nu știu ce emisiune făcută după informații greu obținute din nu știu ce ziar, prin lectură aprofundată!) a apărut o poză cu mine îmbrăcată discutabil. Dar îmbrăcată. Purtăm, ca toată lumea, niște teniși de vară cu platformă, pentru că mă duceam până la colț, blugi și tricou. Nu-mi pusesem rochia de seară cu spatele gol, perlele de familie, nu-mi lipisem gene false și nici nu eram stropită cu sclipici pe formele ispititoare, venusiene, borgesiene. Până la colț, cum ar fi, adică țop în mașină la plecare și țop din mașină la sosirea la destinație. Pai, n-a fost bine. Și dă-i discuție, că doamna Teo nu știe să se-mbrace. Aici încep să nu-nteleg", a comentat ea.
"Eu vă spun deschis ce știu eu despre îmbrăcat: dacă pe Stefan cel Mare nu s-au instituit alte reguli de ora șase după-amiaza și n-am aflat eu încă, iți pui pe tine niște haine pe care să nu le fi furat, dar pe care să le fi spălat, încerci să se vadă cat mai puțin din ce nu vrei să se vadă, socotești cat ai de mers pe jos și alegi. Dacă scopul deplasării e să-ți cumperi pesmet pentru chifteluțe de post, de exemplu, iți iei o pereche de pantofi foarte comozi, că cine știe cat zăbovești printre rafturi (și mersul la pas prin magazin e înfiorător pe tocuri de 12), pui un tricouaș frumos și curat, nu uiți să-ți tragi pantalonii si să-i închei la fermoar și cam asta. Așa înțeleg eu, nu mi-o luați în nume de rău. Pleci după pesmet, nimerești eventual și ulei de măsline la reduceri și pleci acasă. Asta era planul inițial. Eeeeee….aici începe aventura", a adăugat Teo Trandafir.
"Pe scurt: nu-mi cereți, fraților, să mă îmbrac frumos și cum vreți voi. Nu știu să fac asta, am demonstrat-o aproape ostentativ, deși complet involuntar. Nu știu care-i deosebirea esențială între mărcile scumpe și nici nu mă trezesc noaptea plină de sudori reci sau semireci din pricina asta. Eu știu că lumea n-are bani, că trecem toți printr-un iad economic și că tocurile mele de 12 acum au 10, de la asfalt. Eu n-am înțeles niciodată cravata la barbați, de exemplu. Niciodată, vă jur. Sigur, oamenii poartă cravată și înțeleg asta, dar atât! De ce să mă leg la gat dacă nu mă doare? Dacă nu-mi arde să mă ferchezuiesc, ci să mă spăl, pe cine deranjez, de fapt? De ce trebuie să mă tem ca de dracu” de poliția modei? Așa cum sunt ele, sunt hainele mele, deci poliția modei poate să mai stea o tura! Cei care mă iubesc știu că nu înțeleg hainele, că nu ies la petreceri cu ștaif că habar n-am cum naiba să mulțumesc stiliștii, deci stau acasă, în legea mea", a încheiat vedeta.
Citeşte şi:


  1. Teo Trandafir S-A SĂTURAT de "ETERNA ACUZAŢIE" care planează asupra sa. Vezi MESAJUL EI PENTRU CÂRCOTAŞI
  2. Teo Trandafir, MESAJ PENTRU DUDUCILE CARE VOR LA TELEVIZOR: "Scrieți-mi, vă rog, ca să vă dau sfaturi în amor"
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Kaufland lansează noul concept de drogherie Beauty Zone în magazinul Barbu Văcărescu din București. Foto: Hepta
24 sept.
Kaufland deschide drogherie cu produse virale, inclusiv de la K-Beauty, celebrele cosmetice coreene
Un bărbat de 66 de ani a fost reținut în Vama Galați după ce a furat o borsetă cu 3.000 de euro dintr-un restaurant din Aeroportul Otopeni. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Poliția Română
24 sept.
Un bărbat a furat 3.000 de euro din aeroport și a vrut să fugă în Republica Moldova, dar a fost prins în Galați
MONDEN
Gabriela Prisăcariu
24 sept.
Cum a apărut Gabriela Prisăcariu pe o plajă din Grecia. Reacția lui Dani Oțil din Malta: „Cine vă pozează, doamnă?”
Dan Negru prezintă emisiunea „The Floor” | Foto: Kanal D
24 sept.
Dan Negru, anunț oficial despre emisiunea lui de la Kanal D. Ce se întâmplă cu „The Floor” din luna octombrie 2026: „Asta face”
POLITIC
Siegfried Mureșan a sărbătorit 10 ani alături de soția sa, Cătălina Manea. Foto? Facebook / Siegfried Mureșan
24 sept.
Siegfried Mureșan a sărbătorit 10 ani de căsnicie alături de Cătălina Manea: „La mulți ani nouă!”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Hepta
24 sept.
Siegfried Mureşan susține că nu a călcat niciodată în birourile SRI sau SIE: „Prietenii noştri din PSD au făcut ceva pe la SRI”
Ultimele știri
24 sept.
Trei hoți mascați au furat Porsche-ul gimnastei Simone Biles. Tripla medaliată cu aur a rămas și fără un câine
24 sept.
Rheinmetall plătește penalități de zeci de mii de euro pe zi României pentru întârzierea sistemelor antiaeriene. Radu Miruță: „Sunt sume imense”
24 sept.
Oana Țoiu compară relația cu SUA cu un „milkshake” ale cărui ingrediente nu mai pot fi separate
24 sept.
Vouchere de vacanță 2026: profesorii pot depune cereri pentru 800 de lei până pe 24 octombrie, dar banii trebuie ceruți până pe 15 octombrie
TRENDING
Interviu
24 sept.
James Beacham, fizician la CERN, desființează modelul Elon Musk: „SpaceX nu este o organizație științifică, e o corporație falsă inventată pentru a canaliza bani publici în mâini private”
Analiză
24 sept.
„Doctorul în securitate” Lucian Pahonțu contraatacă în instanță. Șeful SPP susține că nici măcar judecătorii nu-i pot desființa teza de doctorat
24 sept.
Horoscop 25 septembrie 2026. Taurii au multe pe cap, sunt puși pe treabă, dar astăzi va fi mai greu să îi mobilizeze pe cei din jur
24 sept.
Tragerile loto din 24 septembrie 2026. Report de peste 1,81 milioane de euro la Loto 6 din 49
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
Horoscop Urania pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2026. Lună Plină în Berbec
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
Horoscop varsator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
ceață
24 sept.
Ploi, ceață și minime de 0 grade: ANM anunță cum va fi vremea în ultimul weekend din septembrie și primele zile din octombrie
Ministra mediului, Diana Buzoianu. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
24 sept.
Diana Buzoianu cere stare de alertă în București și Ilfov, în urma arderilor ilegale din Sintești
Curtea de Apel București obligă Primăria Brașov să autorizeze retroactiv un hotel de 7 etaje construit ilegal în Poiana Brașov. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia
24 sept.
Decizie controversată la Curtea de Apel București: Primăria Brașov, obligată să autorizeze retroactiv un hotel de 7 etaje în Poiana Brașov
Unai Iparragirre
24 sept.
Cine e Unai Iparragirre, noul director de programe de la PRO TV. Va coordona și strategia de conținut pentru televiziune și VOYO
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?