Luându-l drept model pe Marian Ionescu, șeful său, care a devenit recent tată, la 53 de ani (Andrei, fiul muzicianului a venit pe lume la sfârșitul anului trecut), Toni, care va împlini anul acesta 50 de ani, i-a urmat exemplul.

Solistul a devenit la rândul său părinte de băiat, eveniment ce a avut loc în luna ianuarie, a.c. Trupeții au făcut cunoștință cu bebe-ul la prima sa ”plimbare” oficială, botezul băiatului lui Marian și al frumoasei Octavia Geamănu, eveniment fastuos ce a avut loc în urmă cu trei săptămâni la un luxos hotel.

Toni Șeicarescu a devenit tată la aproape 50 de ani

FOTO EXCLUSIV / Solistul trupei Direcția 5, Toni Șeicarescu, a devenit tată la aproape 50 de ani. După două fete, a venit și băiatul!

Dacă micuțul său băiat e încă în scutece, cele două superbe fetițe ale sale, de 8 și respectiv 9 ani, îl urmează la fiecare concert de-al său, în București. Venirea pe lume a moștenitorului solistului nu a fost comunicată public și a fost ținută în secret, ca de altfel toate evenimentele din viața sa și a colegilor săi. Până în prezent, s-au bucurat de veste doar membrii echipei Direcția 5. Mai familist ca niciodată, Marian Ionescu se bucură de prezența fetelor lui Toni Șeicărescu la spectacolele formației și le copleșește cu cadouri, cu fiecare ocazie.

”Toni este omul care a adus echilibrul în formația Direcția 5”, ne-a spus Marian, rară ocazie în care el mulțumește cuiva, despre revenirea solistului în sânul grupului cu care amândoi au făcut istorie încă de  la începuturile anilor 90.

Pentru un festival de muzică la Craiova, 500.000 de euro costă a doua schimbare de iarbă pe stadion. Comparația cu „gazonul Untold”
Recomandări
Pentru un festival de muzică la Craiova, 500.000 de euro costă a doua schimbare de iarbă pe stadion. Comparația cu „gazonul Untold”

După ce a participat la înregistrarea emblematicului album ”Seducție” (1993), Toni Șeicărescu a ales să se stabilească în Olanda, unde a cântat mulți ani. După ce a cântat cu Krypton, apoi a urmat o scurtă perioadă de ”rătăcire” la Iris, care s-a lăsat cu scandal, în urmă cu trei ani Toni a revenit în grupul său de suflet și face echipă bună cu Cristi Enache.

FOTO EXCLUSIV / Solistul trupei Direcția 5, Toni Șeicarescu, a devenit tată la aproape 50 de ani. După două fete, a venit și băiatul!

Urmărește-ne pe Google News
CTP, mesaj dur: „Există un singur răspuns: aroganța. Îmi amintește de gestul lui Iohannis”
GSP.RO
CTP, mesaj dur: „Există un singur răspuns: aroganța. Îmi amintește de gestul lui Iohannis”
Imaginile MOMENTULUI cu Elena Băsescu! Fusta PREA SCURTĂ e de vină, ce a făcut în plină zi. FOTO
Playtech.ro
Imaginile MOMENTULUI cu Elena Băsescu! Fusta PREA SCURTĂ e de vină, ce a făcut în plină zi. FOTO
PODCASTURILE OBSERVATOR. Efectele încălzirii globale asupra României: cum se vor schimba cele 4 anotimpuri
Observatornews.ro
PODCASTURILE OBSERVATOR. Efectele încălzirii globale asupra României: cum se vor schimba cele 4 anotimpuri
Horoscop 17 august 2022. Săgetătorii sunt aglomerați și la muncă, și acasă, iar acesta este un motiv pentru a lăsa deoparte stăpânirea de sine
HOROSCOP
Horoscop 17 august 2022. Săgetătorii sunt aglomerați și la muncă, și acasă, iar acesta este un motiv pentru a lăsa deoparte stăpânirea de sine
'Câinele-robot de luptă', armă de ultimă generație prezentată de Kremlin, e de fapt o jucărie care se vinde și în România
Știrileprotv.ro
'Câinele-robot de luptă', armă de ultimă generație prezentată de Kremlin, e de fapt o jucărie care se vinde și în România
3 universităţi uriaşe din SUA, oferte pentru David Popovici. Cum a reacţionat sportivul român
Orangesport.ro
3 universităţi uriaşe din SUA, oferte pentru David Popovici. Cum a reacţionat sportivul român
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
PUBLICITATE
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.