Irene Pîrvu şi Alex Conovaru au câştigat multe în această perioadă, atât din punct de vedere al experienţei profesionale, cât şi pe plan personal. Irene a reuşit să aibă încredere în propriile-i forţe, pentru că, spune ea, “înainte de «710», îmi era teamă de emisiunile în direct. Şi am învăţat că, dacă îţi faci meseria cu dragoste şi cu respect faţă de cei de-acasă, lucrul ăsta se simte”.

Şi Alex a trăit momente fantastice, unul dintre acestea fiind cel în care, la finalul unei ediţii a matinalului “710”, fostul preşedinte al României Ion Iliescu a venit în culise şi l-a felicitat pentru modul în care a prezentat rubrica sportivă.

De luni până vineri, de la ora 7.00, cei doi spun că nu vin la serviciu, ci se întâlnesc cu familia şi povestesc că au adunat, în trei ani de emisiune, amintiri cât să le ajungă o viaţă, trecând totodată prin momente care i-au unit şi mai mult. Este vorba, în primul rând, de salvarea Soniei, fetiţa lui Alex, care a suferit o operaţie pe cord.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.