Având în spate un mesaj ecologist, Nature Falls este o piesă dragă băieţilor din trupă şi potrivită pentru această perioadă a anului.
 
Nature Falls este cel de-al cincilea single de pe cel mai recent album Grimus care a reuşit să ajungă pe prima poziţie în topul Radio Guerrilla, dupa Started, Face The Light, Vanity şi In Your Eyes.
„Piesa Nature Falls” nu vorbeşte despre copaci ornamentali, polenizări urbane sau ecosisteme pentru picnic, ci despre greşeala de a crede că la asta se rezumă interacţiunea noastră cu natura. Este o piesă despre direcţia greşită în care ne îndreptăm ca specie sau despre ce e mai otrăvitor pe termen lung, un bazin de cianură sau faptul că ne creştem copiii în mall şi cumpărăm copaci de la hipermarket pe care îi plantăm în ghivece pentru a ne oxigena aerul condiţionat.
E primăvară. Va dorim să vă bucuraţi de ea şi nu uitaţi că un copac are milioane de ani de evoluţie în spate şi e mai înţelept decât ar crede oricare dintre noi, aşa că ar fi bine să-i respectăm aparenta pasivitate şi să-i fim recunoscători pentru că respirăm”, spun băieţii de la Grimus.
Grimus este numele primului roman semnat Salman Rushdie, dar şi una dintre cele mai bune trupe alternative-rock din România ultimilor ani. Originară din Cluj, Grimus a atras atenţia tuturor încă de la debut şi la foarte scurt timp după lansarea primului album, Panikon, în 2008, a început să fie numită „revelaţia scenei indie” autohtone.
Au urmat apariţii în cadrul festivalurilor importante din România, alături de show-uri în ţări precum Marea Britanie, Ungaria, Serbia sau Polonia. Melodiile lor elaborate şi sound-ul aparte – o combinaţie de piese puternice şi ritmuri antrenante – au captat şi interesul scenei muzicale din UK. Cel de-al doilea album al trupei, Egretta, a fost produs şi mixat în Marea Britanie de Adam Whittaker şi masterizat la studio-ul Sterling Sound din New York.
 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul viitorului, un eșec de proporții. Proiectul de miliarde de dolari din deșert, fără drumuri și mașini, nu se mai construiește
FANATIK.RO
Orașul viitorului, un eșec de proporții. Proiectul de miliarde de dolari din deșert, fără drumuri și mașini, nu se mai construiește
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Viva.ro
Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Poză rară cu Ileana Lazariuc în costum de baie. Și-a sărbătorit ziua la plajă, cu băieții ei. Cum arată azi nepoții lui Țiriac
Cât a încasat Ion Țiriac pentru o reclamă de 30 de secunde » „A fost una dintre cele mai mari greşeli, m-am aranjat pe viaţă”
GSP.RO
Cât a încasat Ion Țiriac pentru o reclamă de 30 de secunde » „A fost una dintre cele mai mari greşeli, m-am aranjat pe viaţă”
Cel mai puternic laser din lume se află în România, foarte aproape de București. Investiția gigant s-a ridicat la 320 de milioane de euro
FANATIK.RO
Cel mai puternic laser din lume se află în România, foarte aproape de București. Investiția gigant s-a ridicat la 320 de milioane de euro
Patru avioane Typhoon ale Forțelor Regale Britanice ar fi zburat de la baza din România pentru a apăra Israelul de Iran
Știrileprotv.ro
Patru avioane Typhoon ale Forțelor Regale Britanice ar fi zburat de la baza din România pentru a apăra Israelul de Iran
Gina Pistol, o mămică sexy. Cum arată soția lui Smiley în costum de baie, la 43 de ani / FOTO
Unica.ro
Gina Pistol, o mămică sexy. Cum arată soția lui Smiley în costum de baie, la 43 de ani / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Costel Corduneanu aştepta un transplant de mai mulţi ani. Medicii au încercat să îl salveze cu o inimă mecanică
Observatornews.ro
Costel Corduneanu aştepta un transplant de mai mulţi ani. Medicii au încercat să îl salveze cu o inimă mecanică
Horoscop 16 aprilie 2024. Capricornii caută să obțină controlul asupra unor resurse care nu le aparțin în totalitate și s-ar putea să reușească
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2024. Capricornii caută să obțină controlul asupra unor resurse care nu le aparțin în totalitate și s-ar putea să reușească
RECOMANDĂRI