Pelicula "Twilight" a fost marele câştigător la Premiile MTV pentru Film (MTV Movie Awards), obţinând nu mai puţin de cinci distincţii la evenimentul desfăşurat ieri la Los Angeles, relatează site-ul Contactmusic.
Vampirul interpretat de Robert Pattinson şi tânăra interpretată de Kristen Stewart au avut Cel mai bun sărut , iar Robert Pattinson şi Cam Gigandet - Cea mai bună scenă de luptă. De asemenea, actorul principal a obţinut Cea mai bună interpretare masculină, iar partenera lui - Cea mai bună interpretare feminină. Nu în ultimul rând, pelicula a fost numită Cel mai bun film.
Printre ceilalţi câştigători la MTV Movie Awards se numără Miley Cyrus, pentru Cea mai bună coloană sonoră în "Hannah Montana: The Movie", Jim Carrey - Cea mai bună interpretare de comedie ("Yes Man"), Heath Ledger - Cea mai bună interpretare a unui rol negativ ("The Dark Knight").
Citeşte, astăzi, pe aceeaşi temă şi VIDEO / "Twilight" se continuă cu "New Moon"