Și cea de-a cincea ediție a emisiunii conține aceleași ingrediente, mai puțin prezența charismaticei prezentatoare în platou, care, din cauza unor neînțelegeri pe care le-a avut cu șefii companiei care produc “Noră pentru mama”, a renunțat să mai prezinte reality-show-ul, fiind înlocuită de actrița Mirela Boureanu.
Libertatea.ro face o scurtă retrospectivă și îți prezintă cuplurile care s-au căsătorit de-a lungul celor patru sezoane ale emisiunii de la Kanal D, în perioada în care Gabi Cristea se afla la cârma reality-show-ului.
Iată care sunt acestea!
În prima ediție a emisiunii "Noră pentru mama" nu s-au înregistrat probleme majore sau conflicte mari între concurenți. Câștigătoare a fost Lăcrămioara, dar Mihaela și Ionuț s-au căsătorit. Chiar dacă relația a fost promițătoare la început, cei doi au declarat într-o emisiune "Noră pentru mama 2" că mariajul lor a evoluat prost și s-au despărțit. Aceștia nu a dat însă detalii despre motivele separării.
Ediția "Noră pentru mama 2" a fost câștigată de controversatul cuplu format din Tatiana și Dragoș. Relația celor doi a fost cu multe suișuri și coborâșuri. Aceștia s-au certat și s-au împăcat de foarte multe ori, s-au scuipat, înjurat și pălmuit, însă la final au ajuns să se căsătorească. Nași le-a fost Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană, care se pare că nu au avut mână bună, deoarece căsnicia celor doi nu a durat decât câteva luni.
Cel de-al treilea sezon “Noră pentru mama” a fost câștigat de Alina și Ionuț, care s-au căsătorit și, la doar un an de căsnicie, au aflat că vor deveni părinți.
Nunta celor doi nu a fost singura care a avut loc în „Cetatea dragostei”, în ediția a treia. Printre cuplurile care au mai spus „Da” la marea finală s-au numărat Mihaela şi Alexandru şi Andreea şi Ştefan.
Învingătorii ediției “Noră pentru mama 4” au fost Diana și Valentin. Nici mariajul acestora nu a ținut mult. La scurt timp de la nuntă, Diana a dezvăluit că nu mai este căsătorită cu Valentin, însă, deși nu mai sunt soț și soție, încă mai sunt împreună.