Recomandare de film | „Ultima aventură” ne împlinește visul copilăriei: interacționăm cu eroul nostru favorit

Comentează

Orice copil visează să-și întâlnească în carne și oase eroul favorit din filme, din cărți sau din desene animate. Poate că acel idol nu există în realitate, dar e cât se poate de viu în imaginație. În „Ultima aventură”, film de acțiune-comedie-fantezie din 1993, un puști reușește să treacă granița dintre cele două lumi.

După „Predator”, „Die Hard” și „The Hunt for Red October”, regizorul John McTiernan a zis să schimbe registrul și să lanseze ceva mai vesel, mai pentru toată familia. „Last Action Hero” („Ultima aventură”) menține accentul pe acțiune, dar într-un cadru mult mai degajat.

Poate că micul Danny (Austin O'Brien) ar fi bun la învățătură, dacă n-ar avea întreaga memorie plină de cunoștințe despre filme. În loc să meargă la școală, băiatul preferă să se strecoare în cinematograful din cartier și să-și urmărească obsesiv eroul preferat din filmele de acțiune, polițistul rebel Jack Slater (Arnold Schwarzenegger).

Arnold Schwarzenegger, în rolul lui Jack Slater / Foto: Columbia Pictures

Înaintea uneia dintre vizionări, proiecționistul îi înmânează lui Danny un bilet fermecat. Se spune că i-a aparținut cândva lui Houdini, iar puterile lui sunt de neconceput.

Într-adevăr, în timpul peliculei, tichetul magic îl transpune pe copil în lumea fictivă a lui Jack Slater, întrerupându-l pe războinic în miezul unei misiuni palpitante. Cum Danny știe pe de rost tot ce se poate ști despre universul lui Slater, i-ar putea fi de mare ajutor agentului în capturarea noilor inamici.

„Ultima aventură” e fantezia supremă a oricărui puști cu imaginație bogată, iar regizorul ne dă ocazia să recuperăm experiența la care visam în copilărie. Chiar dacă nu Schwarzenegger era idolul nostru, tema rămâne universală.

Slater se satură de toate aberațiile despre „lumea reală” / Foto: Columbia Pictures

Punctul forte al filmului nu e misiunea perechii Danny-Slater, aceea de a aduce în fața justiției o organizație criminală, ci interacțiunile jucăușe dintre cei doi, dezbaterile privind ce e real și ce nu. Băiatul încearcă să-i deschidă ochii polițistului, să-i demonstreze că totul e regizat și că fiecare replică i-a fost scrisă de un scenarist din Hollywood. N-ai cu cine să te-nțelegi, dar tentativele sunt haioase rău!

Practic, acest Fantasy din 1993 e un imens exercițiu de imaginație. Noi suntem Danny, iar Scharwzenegger e eroul nostru. Ce întrebări i-am pune? Ce colțișor din lumea lui fictivă ne-am grăbi să explorăm mai întâi? Cum i-am dovedi că trăiește în minciună? Să sperăm că Danny va gestiona situația la fel cum am face-o noi.

„Ultima aventură” e în grila Netflix, deci o poți urmări online oricând.

Nota: 7,5/10.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
MONDEN
Claudia Dumitru și Rareș Cojoc
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:48
Un angajat a primit un salariu de 10 ori mai mare din greșeală și a cheltuit toți banii în doar trei zile, în Ungaria. Ce a făcut când șeful i-a cerut banii înapoi
13:40
Câte limbi străine știe Pepe junior. Artistul, dezvăluiri rare despre copiii lui: „Rosa a ieșit campioană națională”
13:19
Volodimir Zelenski acuză dur SUA după atacurile rușilor în Ucraina: „Peste 70 de morți în două zile, iar Washingtonul menține afacerile cu Rusia”
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...