La scurt timp după ce scandalul a izbucnit, iar acuzațiile la adresa lui Harvey Weinstein au început să apară, Uma Thurman a spus că va vorbi despre acest subiect atunci când va fi pregătită. Acum, ea i-a adresat un mesaj direct producătorului, alături de care a colaborat la mai multe filme, inclusiv cele din franciza „Kill Bill” şi „Pulp Fiction”.
„O Zi a Recunoştinţei fericită tuturor! (cu excepţia ta, Harvey, şi a conspiratorilor tăi nemernici. Mă bucur că lucrurile merg încet! Nu meriţi nici măcar un glonţ)”, a scris Uma Thurman pe Instagram.
„Sunt recunoscătoare astăzi să fiu în viață, pentur toți cei pe care îi iubesc și pentru toți cei care au curajul să le ia apărarea altora. Am spus recent că sunt nervoasă și am câteva motive, #metoo, în cazul în care nu v-ați dat seama după reacția mea”, a scris ea la începutul mesajului. „Țineți aproape”, încheie Uma Thurman.
Harvey Weinstein a fost unul dintre cei mai importanți producători ai Hollywood-ului, însă cariera sa a intrat în declin, după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală. Scandalul a izbucnit pe 5 octombrie și a luat amploare pe zi ce trece tot mai mult. Aproximativ 90 de femei l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărțuire și chiar viol, mai multe anchete fiind acum în desfășurare.
În plus, alte personalități, precum regizorul James Toback, actorul Kevin Spacey, producătorul Brett Ratner şi Roy Price, şeful Amazon Studios şi responsabilul de conţinut al Amazon Video, au fost vizați de acuzații similare.
Citește și: VIDEO/ Fabricat în România. Cum arată dispozitivul care îți protejează familia de atacurile hackerilor