Un concurent de la Insula Iubirii i-a cerut ispitei de care s-a îndrăgostit să se mute în casa lui. Fosta iubită a primit lovitura dură

Comentează
Arhiva foto

Un concurent de la Insula Iubirii i-a cerut ispitei de care s-a îndrăgostit să se mute în casa lui. Este vorba despre Nico și Cătălin, care  au avut o discuție aprinsă despre tot ce s-a întâmplat în Thailanda.

Un concurent de la Insula Iubirii vrea ca ispita Nicoleta să se mute în casa în care fosta lui iubită, încă locuiește. Episodul de luni, 7 august, de la ora 20:30 la Antena 1 a adus pe „Insula iubirii” multă tristețe, dar și întâlniri controversate. Cuplurile celui de-al treilea sezon al emisiunii s-au apropiat de confruntările finale și de cele 24 de ore alături cu foștii parteneri, după mai bine de 20 de zile petrecute în Thailanda.

Concurenții s-au despărțit de ispite, moment care a adus multă emoție și lacrimi de ambele părți. „Nu m-am uitat cu ochii, cu inima m-am uitat la Maria”, a declarat Aurel, cu gândul la ispita care i-a cucerit inima. Celălalt concurent îndrăgostit de ispită, Cătălin, a primit un cadou de la Nicoleta și confirmarea că vor continua relația și în țară, ocazie cu care el a înregistrat un mesaj pentru familia ei, în care s-a prezentat și și-a declarat intențiile serioase pe care le are cu femeia cunoscută pe „Insula iubirii”.

Un concurent de la Insula Iubirii, îndrăgostit până peste cap de ispită

Și pe insula fetelor despărțirea de ispite a fost grea. Bianca și-a pus la punct strategia de a-l părăsi pe Liviu, dar vorbește relaxată despre momentele fierbinți pe care le-a trăit cu Sorin și care vor fi văzute de foarte multă lume, spunând că „eu îmi asum tot ce am făcut”.  Nico a spus că pentru ea doare din ce în ce mai mult, iar în așteptarea întâlnirii cu Cătălin, și-a informat familia că va veni acasă și se va muta cu ei, întrucât ispita va sta cu Cătălin. Diana a fost supărată pe ea însăși, făcându-și griji pentru relația ei cu Andy, mai ales că în ultimul timp cei doi nu au mai fost așa apropiați. Raul i-a făcut Alexandrei cadou cartea despre care spune că lui i-a schimbat viața, moment care i-a adus ispitei lacrimi în ochi.

Însă primele clipe cu adevărat dramatice au fost întâlnirile cu foștii sau fostele partenere. Aurel și Alexandra au început ceremonia focului cu zâmbetul pe buze, însă concurenta a spus că și-a dat seama demult că el nu s-a schimbat. Cei doi au discutat și despre bani, dar și despre Maria și decizia de a nu mai rămâne împreună.

Am mare respect pentru tine, aș vrea să fie altfel, dar cred că acasă ne mințeam. (...) Îmi pare rău că s-a întâmplat la 10.000 km de casă și nu acasă”, a declarat Cătălin, referindu-se la fosta lui iubită și la faptul că nu se aștepta să descopere în Thailanda că relația lor nu mergea și să se îndrăgostească de Nicoleta, în scurtul timp petrecut pe insula băieților. La ceremonia focului, Nico și Cătălin au încercat să lămurească ce se întâmplă între ei și cum s-a ajuns aici, au vorbit despre tatuajul permanent făcut de concurent împreună cu ispită și nu cu ea, dar și despre mutarea ispitei împreună cu Cătălin, la Cluj. Concurentul i-a vorbit despre sentimentele pe care nu a putut să le controleze și despre spontaneitatea care lipsea din relația lor, iar Nico i-a reproșat lipsa de maturitate. „Asta înseamnă că nu te cunoști pe tine și mă aduci pe mine aici să mă faci de ...”, a spus ea, simțindu-se rușinată de deciziile și reacțiile lui Cătălin.

 Citește și

Cresc accizele la benzină și motorină. Guvernul vrea ca modificările să fie aplicate de la 1 septembrie

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate