Interpretul James Arthur, în vârstă de 23 de ani, a avut un atac de panică, iar presa britanică se întreabă dacă nu cumva producătorii îi obosesc prea tare pe concurenţi, în repetiţii şi tot felul de stagii de pregătire.
O ambulanţă a fost chemată rapid la faţa locului, dar medicii au decis că artisul nu trebuie transportat la spital. "Am suferit un atac de panică aseară, probabil şi pentru că am dat tot ce aveam mai bun în acest show. Mă simt mult mai bine în această dimineaţă, după mult somn. Abia aştept să cânt din nou", a spus James pentru Daily Mail.
Producătorii X Factor Marea Britanie cred că James Arthur nu va avea probleme în a cânta şi în această seară.