Prezent week-endul trecut în clubul Barletto, acolo unde a susţinut un concert live cu formaţia, Dan Bittman a impresionat din nou cu vocea sa. Din păcate, fanele au fost puţin dezamăgite de forma fizică a artistului care se pare că a făcut ceva burtă şi nu mai este la fel de suplu ca odinioară.
Poate n-ar fi rău ca artistul să mai treacă pe la sală, mai ales că în urmă cu doi ani a acceptat să fie vopsit în timpul emisiunii pe care o moderează la TVR.
"Dacă vă întrebaţi ce m-a apucat, vă spun că m-am lăsat convins de profesionisti să mă supun unui experiment de întinerire, să fiu aşa cum mă ştiaţi voi acum zece ani", spunea Bittman la vremea respectivă.