Valentina Pelinel și Cristi Borcea s-au căsătorit în anul 2018 și sunt foarte fericiți împreună. Greutățile nu au lipsit din căsnicia lor, însă au reușit să treacă peste orice obstacol. Fostul fotomodel este de părere că aceste greutăți i-au unit și mai mult.

„Între mine şi Cristi a existat şi există o chimie. Fără chimia asta despre care vorbesc, nu poţi rezista! În plus, am trecut împreună prin foarte multe lucruri. Despre unele se ştiu, despre altele, mai puţin. Toate astea ne-au sudat legătura!”, a declarat Valentina Pelinel pentru Playtech.ro.

Vedeta este o familistă convinsă și a luptat întotdeauna pentru relația ei. În ziua de astăzi este greu să menții o căsnicie, iar Valentina Pelinel recunoaște acest lucru.

„După mine, ceea ce se produce în zilele noastre nu ar trebui să se întâmple.

Mă declar o familistă şi cred că orice femeie sau orice bărbat ar trebui să lupte cu tărie, din toate puterile lor, pentru a-şi apăra familia. O familie trebuie să încerce să reziste şi nu e deloc simplu să se întâmple asta.”

Valetina Pelinel și Cristi Borcea au împreună trei copii, un băiat și două fetițe. Fostul fotomodel a reușit să se organizeze astfel încât să aibă timp în mod egal pentru Milan și gemene. Chiar dacă programul ei este foarte încărcat, Valentina nu se neglijează și încearcă să își facă timp și pentru ea.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

„Trebuie să-mi împart cât mai bine timpul, cu fiecare dintre ei, dar şi cu ei împreună. Plus că încerc să am grijă şi de mine. Aşa că pot exista dimineţi când îmi duc fetele la grădiniţă şi apoi dau o fugă până la sală.

Îmi aranjez programul în aşa fel încât să beneficiez şi de prezenţa instructorului personal. Sau am în program zile în care merg cu Milan la orele lui de fotbal şi de karate.

Dacă programul nu-mi permite, atunci aranjez ca pe gemene să le ia altcineva de la grădiniţă.“

valentina-pelinel-si-cristi-borcea-6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Nu se plictisesc niciodată acasă și găsesc mereu activități pe care să le facă împreună. Valentina Pelinel este foarte fericită atunci când merge cu întreaga familie în vacanță.

„Zilele de weekend sunt de departe preferatele noastre. Ne facem programul după voia inimii, fără să fim condiţionaţi de şcoală, de antrenamente sau de mai ştiu eu ce!

Şi am să vă mai spun un mic secret al familiei noastre. Cel mai mult ne place acasă la noi! Cum cred că se întâmplă, de altfel, în multe alte familii. Mai ascultăm o muzică, ne mai jucăm sau ne plimbăm împreună. Cu excepţia vacanţelor, acasă e locul nostru preferat.”

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Cristi Borcea și Valentina Pelinel nu își mai doresc alți copii. „Am 42 de ani! Eu cred că am ştiut să mă opresc la timp! Mai în glumă, mai în serios, nu-i poţi priva pe alţii de această bucurie! La noi nu mai e cazul!”. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI