O mare parte dintre vedetele din România se îmbracă de la Adina Buzatu. Creatoarea de modă îi ajută cu sfaturi vestimentare și le oferă cele mai potrivite costume pentru a avea apariții spectaculoase și impecabile. Invitată în emisiunea online a Oanei Radu, Adina Buzatu a precizat că există vedete care au să-i dea bani.

Vedeta a și menționat doi dintre cei care au datorii la ea. De asemenea, Adina nu-i acuză că sunt răi de plată, ci spune că ea a uitat să le facă calculele. Alex Velea și Bogdan de la Ploiești sunt doi dintre artiștii din România care au datorii la creatoarea de modă.

„Da, există vedete care au datorii la mine. Uite, pentru că am uitat să le fac calculele. De multe ori, eu uit să mai fac calculele.

Am vorbit și cu Alex Velea că are să-mi dea bani. Săracul, nu e vina lui. Nu mi s-a întâmplat să nu îmi dea niciodată banii înapoi”, a declarat Adina Buzatu pe YouTube, relatează Fanatik.

Adina BuzatuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

În cadrul aceleiași emisiuni, ea a mărturisit că deși au bani să plătească totul din prima, unele vedete preferă să cumpere în rate. Nici de avansuri nu duce lipsă creatoarea de modă. Adina Buzatu a povestit că a fost curtată de clienții ei, însă nu a putut niciodată să existe altă relație între ei.

„Cu 99% din ei am rămas prietenă. Nu aș putea să mă îndrăgostesc de un om cu care lucrez. Nu aș putea să mă îndrăgostesc de soțul sau iubitul unei prietene”, a mai zis Adina Buzatu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.