Piesa "Roua Dimineţii" este al patrulea extras pe single de pe albumul "Love Affair", iar regia aparţine lui George Petroşel, fiul lui Edi Petroşel, bateristul formaţiei.
„Single-ul «Roua Dimineţii» are o notă mai dură, însă pe care noi o considerăm absolut normală, pentru ca Holograf a fost şi este o formaţie rock, iar clipul nu face decât să exprime această parte mai dinamică a trupei”, a declarat Iulian Vrabete, basistul Holograf.
Mesajul piesei este unul simplu şi emoţionant: „Este vorba despre eforturile pe care trebuie să le facem fiecare dintre noi ca să ne păstram sentimentele, afecţiunea şi oamenii apropiaţi. Ceea ce ne aduce întâlnirea cu omul pe care îl căutam este un lucru foarte preţios şi nu trebuie lăsat la întâmplare”, continuă basistul.
Piesa „Roua dimineţii” a fost inclusă pe coloana sonoră a peliculei „Ultimul zburător”, regizată de Ovidiu Georgescu, motiv pentru care videoclipul conţine şi secvenţe din acest film.
Foto: Facebook