Pe de altă parte, şefului Ambulanţei Braşov, Magdalena Piroşca, spune că unul dintre copiii lui Huidu a suferit traumatisme minore şi un traumatism cerebral, dar fără pierderea cunoştinţei, şi a fost transportat la Spitalul de Copii din Braşov, împreună cu celălalt copi, informează Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Braşov, Şerban Huidu va rămâne internat în spital în cursul zilei de duminică, urmând ca după externare să fie audiat: „Vă confirm că rămâne internat astăzi (n.r. duminica). Abia după ce va fi externat îl vom audia. Nu ştim când va fi asta – mâine, pomâine sau peste câte zile. Asta vor decide doar medicii”, a declarat comisar-şef Liviu Naghi pentru Mediafax, citat de ZF.
Persoana din maşina Dacia Logan, care a supravieţuit accidentului, se afla în acest moment în sala de operaţie, fiind în comă indusă.

Vă reamintim că două persoane au murit în urma unui accident rutier petrecut, duminică, pe DN 1, la intrarea în localitatea braşoveană Timişul de Sus, după ce maşina de teren la volanul căreia se afla Şerban Huidu a intrat pe contrasens, ciocnindu-se cu un autoturism Dacia Logan care circula regulamentar.
A treia victimă a lui Huidu este în comă indusă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.