„Nu am niciun regret. Fiecarea secundă a vieţii mele am gândit-o în circumstanţele acelea, cu mintea de atunci. Deciziile luate, bune sau proaste, mi le-am asumat. Nu mă mai interesează absolut nimic, eu trăiesc în prezent.

Cât despre speranţe, trăiesc cu nădejde şi cu speranţă de la Dumnezeu, în fiecare zi.

Setez ţinte apropiate şi las viaţa să curgă. Nu mai fac proiecţii, de când s-a întâmplat pandemia asta, nu mai are sens”, a declarat Anca pentru OK Magazine.

24064000731046432064471565706464841698262175nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Întrebată dacă este disponibilă pentru o nouă iubire, artista a răspuns fără să stea pe gânduri: „Normal că sunt disponibilă. Şi dispusă, şi disponibilă. Cine nu vrea să trăiască iubirea pe pământul ăsta? Mai am timp să nu fiu disponibilă?” (râde), a mai precizat Anca.

Anca Țurcașiu a dezvăluit că în noul an magic 2022, asta își dorește cel mai mult: iubire.

„Mi-aş dori să mă trezesc pe 22.02, la ora 22 şi 22 de minute în anul 2022 şi să sar în sus că s-au unit toate numerele astea. M-am şi gândit să nu uit de momentul ăsta.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări

Nu ştiu ce-mi doresc… Cred că toată lumea îşi doreşte cam aceleaşi lucruri. De ce-avem noi cea mai mare nevoie pe Pământ? Da, exact, despre asta este vorba. Îmi doresc iubire”, a spus Anca.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO

Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro

Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI