De Andreea Romaniuc Archip,

Ioana Ginghină investește în viitorul ei și e motivată să dobândească tot mai multe cunoștințe care să o ajute pe plan profesional.

„Am dat examen sâmbătă și am început al doilea modul de psihopedagogie din cadrul UNATC și m-am apucat să urmez și cursurile online ale lui Tony Robbins de life coah. Ambele durează un an. Intenționez să dau și la doctorat, să devin profesor universitar”, a declarat, pentru Libertatea, Ioana Ginghină.

În paralel cu aceste studii, Ioana Ginghină are ocazia de a învăța cu ce se mănâncă actoria, nu doar elevii de gimnaziu, ca până acum, ci și pe liceeni. „Da, din toamna asta predau la liceele din sectorul 3. Actoria se numără printre cursurile opționale la care elevii au acces gratuit. Îmi place să lucrez cu liceeni și mă bucur că am această ocazie”, ne-a mărturisit actrița, care are experiență în lucrul cu copiii.

Continuă terapia la psiholog

Ioana Ginghină nu a renunțat la ședințele la psiholog, începute anul trecut, chiar de ziua ei. Deși aceste întâlniri au ajutat-o să gestioneze mai bine situația dinainte de divorț și după despărțirea de Alexandru Papadopol, actrița continuă terapia, întrucât o ajută să înțeleagă mai bine reacțiile oamenilor din jur, dar și să fie motivată în alegerile pe care le face. 

Citeşte şi:

Atletul Albanez! Pravălia de dulciuri cu nume ciudat, singura afacere privată care a rezistat regimului comunist. Ceaușescu a băut aici bragă cu Charles de Gaulle!

Ministerul Sănătății, acuzat de un deputat USR de fraudă de sute de mii de euro la achiziția vaccinurilor antigripale. Sorina Pintea respinge vehement acuzațiile: „Îl voi da în judecată pentru afirmații calomnioase”

Învinuită că n-a reflectat căderea Guvernului Dăncilă, șefa TVR acuză un membru din CA de partizanat cu PNL și că a comandat angajări în postul public! Liviu Brătescu: „Nu am cerut niciodată asta”

Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: "Omul m-a sunat și mi-a spus..."
GSP.RO

Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: "Omul m-a sunat și mi-a spus..."

Horoscop 15 noiembrie 2019. Vărsătorii trebuie să evite stresul prelungit și intens
HOROSCOP

Horoscop 15 noiembrie 2019. Vărsătorii trebuie să evite stresul prelungit și intens