De mai bine de doi ani, de când în viața sa a apărut micuța Alma, programul Amaliei Enache s-a schimbat în totalitate. Copila este centrul universului său și vedeta petrece cam toată ziua în compania micuței.
„Sunt o mamă care în fiecare zi merge în parc cu copilul. Vârsta asta e așa frumoasă, că aș ține timpul în loc! De când a început să lege propoziții, parcă aș mai ține puțin această perioadă. Mi-aș dori să nu treacă așa repede”, a declarat vedeta PRO TV pentru Libertatea.
Amalia Enache se consideră o norocoasă tocmai pentru că are ocazia să stea aproape zi și noapte cu copila sa.
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am mai mult timp ca alte mame. Am serviciu seara. Atunci prezint știrile și mă duc la muncă. Chiar dacă după aceea nu pot dormi suficient, important este că avem foarte mult timp liber. Și tot timpul îl petrecem împreună”, a adăugat ea.
Prezentatoarea TV nu a ascuns faptul că evită să-și ducă fiica în parcurile de distracții, ca să o dea în roată și în alte mașinării.
„Îmi este îngrozitor de frică de roată. Orice distracție, dacă se poate, să fie cu picioarele de pământ!”.
Fetița ei crede că toate mamele apar la televizor
Recomandări
Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE
În ceea ce o privește pe Alma, fiica Amaliei Enache, copila nu este deloc impresionată de faptul că mama sa apare la televizor. Crede că e ceva normal.
„Nu o impresionează. I se pare atât de firesc că mami merge la serviciu la TV, încât crede că toate mamele apar la televizor”, ne-a explicat Amalia.
Un județ din România și-ar putea schimba numele în scurt timp. Motivul din spatele deciziei
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
FANATIK.RO
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
FANATIK.RO
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante