Mulatra și-ar dori să intre în rândul femeilor cu… obligații, chiar dacă nu are de gând să renunțe, momentan, la podiumul de prezentare.
Laurette are gânduri de măritiș, iar cum sărbătorile constituie prilejul de a spune ceea ce-și dorește, ea i-a cerut Moșului să-i aducă inelul!
”Acum aștept inelul. Nu a venit… Astept Moșul, poate îmi aduce un inel. Pentru fiecare dintre noi există un Moș”, a declarat Laurette pentru Libertatea.
Ea nu va petrece în bucătărie niciun minunt și va fi fresh la întâlnirea cu… Moș Crăciun.
”Îl aștept ca de oboicei. Nu în bucătărie, depinde unde mă găsește”, spune aceasta.
Laurette recunoaște că nu mai gătește demult, de sărbători.
”Nu mai gătesc, fiindcă acolo unde mergem, acolo luăm și masa”, a explicat aceasta.
Fără carne de porc!
Laurette nu ascunde faptul că-i plac sarmalele, dar a precisat că nu-i o gurmandă.
Recomandări
Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”
”Oricum țin o dietă mai specială. Carne de porc nu mănânc. Consum foarte multe proteine și tot felul de salate, cu semințe, paste integrale”.
Pune pisoiul sub brad
Mulatra a făcut deja scrisoarea pentru Moș Crăciun, împreună cu fiica sa. Micuța a cerut un cadou mai special: un pisoi. Iar mama sa se va conforma.
”Ea cere multe, dar mami îi îndeplinește toate dorințele. Acum, de Crăciun, își dorește foarte mult un pisoi. Și i-am scris să-i aducă pisoiul”, a spus aceasta.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Viva.ro
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație