Regizorul român Călin Peter Netzer, cunoscut pentru pelicule precum „Medalia de onoare”, „Ana, mon amour” sau „Poziția copilului”, se bucură zilele acestea de un real succes, fiind cooptat în juriul Festivalului Internațional de Film de la Beijing, China (15-22 aprilie).

El a fost primit cu surle și trâmbițe, la o adevărată vedetă, alături de ceilalți componenți ai juriului, printre aceștia aflându-se cineastul Wong Kar Wai, regizorul Rob Cohen, compozitorul Jan Kaczmarek,  regizorul-scenarist Ruben Ostlund și actrița Shu Qi. Festivalul, ajuns la a opta ediție, se desfășoară între 15 și 22 aprilie, în mai multe locuri din capitala chineză.

Dovadă că Netzer s-a bucurat de aprecierea chinezilor stă și un video postat de acesta pe pagina personală, cu prezentarea sa oficială în cadrul festivalului, acolo unde a fost asaltat de jurnaliști și fotografi. Regizorul român a susținut, cu ocazia prezenței sale în China, un masterclass la Beijing Film Academy.

VIDEO/ Regizorul român Călin Netzer, primit ca o supervedetă în China

Călin Peter Netzer (stânga), alături de colegii de juriu la Beijing

Călin Peter Netzer s-a născut la Petroșani, în 1975. La vârsta de opt ani a emigrat cu întreaga familie în Germania. S-a reîntors în România după 1989, unde în perioada 1994-1999, studiază regia la Academia de Teatru și Film „I.L. Caragiale” din București. El are în palmares scurt metrajele: Mingea de cârpă (1994), Ochi uscați (1995), Maria (1997), Zăpada mieilor (1998) și lung metrajele: Maria (2003), Medalia de onoare (2009), Poziția copilului (2013), Ana, mon amour (2017).

CITEȘTE ȘI

EXCLUSIV/ Secretele juraților de la show-urile de talente. Ce fac în culise Delia, Cheloo, Antonia, Brenciu și Bănică jr

VIDEO/Armand Assante, la Interviurile Libertatea LIVE, despre rolul din ultimul său film, „Vânătorul de spirite”, viața și cariera sa

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.