Sătul să mai aștepte sprijin din partea juraților care s-au bătut să-l atragă în echipele lor – și mai ales din partea lui Marius Moga, pe mâna căruia a ales să continue concursul – Vizi, a cărui faimă s-a stins între timp, a ajuns să cânte pe stradă. Până acum, pe buleverde centrale și terase din multe capitale europene, dar se pregătește să coboare în stradă și în locuri din România!

Lui Vizi nu îi este rușine cu aceste prestații artistice. Ba chiar și-a propus, până nu se strică vremea, să pregătească un “tur stradal” în fața pub-urilor și teraselor populare din București și din alte orașe mari din România, pentru a-și promova, în acestă formă inedită, noul album, care se va numi „The Chaos în my Mind” – un album cu piese exclusiv în limba engleză.

Vizi Imre a ajuns să cânte pe stradă! Faima fostului finalist de la "Vocea României" s-a stins repede

Artistul, care s-a scuturat definitiv de visul de a deveni o supervedetă, se bucură sincer de concertele stradale, pentru că în aceste locuri este înconjurat de oameni, nu există taxă de intrare, iar cei cu dare de mână cărora le place muzica lui își arată aprecierea lăsându-i bani într-o cutie special amplasată strategic pentru astfel de donații.

În 2012, Vizi Imre (32 ani), din Târgu Mureș, a impresionat cu talentul său atât juriul de vedete, cât și întreaga țară, în marea finală „Vocea României”, iar doi ani mai tâziu a participat la preselecția pentru Eurovision. Recent, a ajuns colaborator al echipei Hahaha Production, compania lui Smiley, și compune muzică de teatru, de film și pentru reclame.

Cine e în spatele AirConnect, cea mai nouă companie aeriană românească: un fost director Blue Air, un proprietar de aeroport și investitori din aviație, turism și imobiliare
Recomandări
Cine e în spatele AirConnect, cea mai nouă companie aeriană românească: un fost director Blue Air, un proprietar de aeroport și investitori din aviație, turism și imobiliare

Vizi Imre a ajuns să cânte pe stradă


Teo Trandafir crede că banii aduc fericirea. „Orice salvează vieți aduce fericirea. Și medicii aduc fericirea”

„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
GSP.RO
„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Viva.ro
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Accidentul cu doi morți din Iași a fost filmat. Logan intrat pe contrasens, zdrobit de TIR după un impact frontal înfiorător
Observatornews.ro
Accidentul cu doi morți din Iași a fost filmat. Logan intrat pe contrasens, zdrobit de TIR după un impact frontal înfiorător
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
Știrileprotv.ro
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
Dublă eliminare la Survivor 2023, pe 28 martie. Concurenții care părăsesc competiția
FANATIK.RO
Dublă eliminare la Survivor 2023, pe 28 martie. Concurenții care părăsesc competiția
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2023. Scorpionii au nevoie de mai multă răbdare, decât de obicei, pentru a înțelege ceva din situațiile complicate ale zilei
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix