VJ-iţa extremă Oana Tache ajunge soţie de mafiot la topul "Dance Floor Chart", unde, împreună cu invitatul ei, DJ Gojira, se transformă în "naşii" celor mai bune videoclipuri dance!
"De câteva săptămâni, la "Dance Floor Chart" mixăm elemente cheie ale culturii urbane folosind spaţii neconvenţionale, invitând personaje cu un cuvânt de spus pe scena muzicală electronică românească şi adăugând plăcerea de a juca o paletă variată de roluri în care ne-am jucat, pe rând, cu diverse situaţii, tradiţii sau stări. De această dată, vineri, 5 iunie, de la ora 22.00, vom surprinde în stil mafiot, alături de DJ Gojira, sub sloganul "fără minimale"!", a declarat VJ Oana.