Vocea României aduce mai multă presiune pentru concurenţi, toţi sunt foarte buni, iar Tudor, Loredana, Smiley şi Moga vor fi nevoiţi să elimine voci de excepţie. Vor fi lacrimi de bucurie, dar şi de tristeţe pentru cei care vor părăsi competiţia, însă la final toţi îşi vor da seama că este important să fie fericiţi şi să se bucure de experienţa minunată de la Vocea României.
Vocea României surprinde la fiecare ediție
În cea de-a doua rundă de knockout-uri, de la Vocea României, Loredana se va alătura concurenţilor din echipa ei şi îi va ajuta să treacă peste emoţii înainte de a urca pe scenă. Modul în care va face acest lucru le va stârni curiozitatea colegilor ei. Tot vinerea aceasta, vom vedea concurenţi care erau obişnuiţi cu un anumit stil muzical şi o anumită abordare, iar acum vor surprinde cu melodii care nu păreau să li se potrivească şi vor arăta o altă faţă a lor. Aceştia vor transforma adrenalina în ceva constructiv, vor avea interpretări cu stare şi vor reuşi să nu cânte doar nişte melodii, ci să transmită foarte mult, să creeze momente pline de emoţie sau energie.
Dacă lupta de pe scenă va fi aprigă, aceasta se va muta şi de cealaltă parte, în rândul antrenorilor. Tudor, Loredana, Smiley şi Moga vor face noi pariuri, vor schimba miza şi, plini de orgoliu, vor încerca să câştige şi vor avea comentarii savuroase. „Sunt sigură că o să fie măcel.”, va spune una dintre concurente. Toţi concurenţii îşi vor dori să câştige şi să meargă mai departe, însă unii dintre ei îşi vor supăra antrenorii cu lucrurile pe care le fac şi îi vor dezamăgi. “M-a supărat foarte tare. Dacă nu merge cu vorba bună, cu voie bună şi cu zâmbetul pe buze, putem să ne şi supărăm.”, va spune Smiley. Despre ce concurent este vorba, vom vedea vineri, de la 20:30, când vom afla şi de ce, dar şi cui i-a spus Tudor foarte convins: “Vă iubesc şi vă urăsc în acelaşi timp!”