Călin Goia a relatat și cum s-a luat decizia ca piesa cu care participă la Eurovision să fie cântată în ambele limbi, română și engleză. „După ce am câștigat la Craiova pe 8 martie selecția națională, ne-am pus multe întrebări și ne-am gândit cum ar fi mai bine să cântăm la Viena pentru a avea șanse mai mari la un loc bun. Și am cerut și părerea fanilor, a celor care au vrut să ne scrie, să ne dea o sugestie” a declarat artistul.
„Am așteptat părerile lor și ne bucurăm că au coincis cu părerea noastră că trebuie să cântăm cel puțin o parte în română, pentru că e o campanie care ne privește pe noi, românii, chiar dacă mesajul e unul universal și chiar dacă sunt convins că și cei din străinătate vor rezona cu acest mesaj, totuși voiam să aibă amprenta națională. Și pe urmă, pentru că e un concurs internațional și pentru că și mesajul e unul universal și nu suntem singura nație care migrează în masă, ne-am gândit că trebuie să existe și o părticică în engleză. Așa că începem în română, universalizăm mesajul în al doilea refren și terminăm cu ultimul vers în română” a continuat Călin la Magic FM.
Cei doi invitați au mai povestit că vineri trupa a filmat postcard-ul pentru Eurovision acasă la Călin, prilej de distracție pentru întreaga echipă.
„Am ascultat toate melodiile de mai multe ori, ca să vedem cât de grea e competiția. E foarte clar că nu e una ușoară. Sunt cântece și voci foarte bune. Ne plac italienii” a dezvăluit Călin Goia, Gabi declarând că i-a plăcut melodia suedezilor.

„Sunt mai multe piese bune și probabil că cea mai bună soluție ar fi să ne detașăm total de chestia asta. E un lucru pe care formația l-a făcut de foarte mult timp: când avem o țintă, pur și simplu ne concentrăm pe ea, nu ne mai uităm la nimic din ce este în jur și încercăm să ne facem noi treaba” a spus Gabi.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.