De luna trecută, zeci de copii, mulți fără studii muzicale, dar cu simț ritmic, au repetat alături de profesorul Zoli, 42 ani, reușind să pună în scenă, chiar la Sala Palatului, frumoase momente muzicale. „Ansamblul de percuție”, cum a numit Zoli Toth grupul de copii, numără 50 de membri.

Coordonator al ansamblului grupat sub primul program național de integrare socială prin cântec din România, Cantus Mundi, Zoli consideră că noua sa formație este „cea mai frumoasă clasă de percuție, iar munca în echipă, efortul a circa 50 de copii, a dat rezultate de care sunt foarte mândru, de aceea, voi continua și pe viitor”.

Zoli Toth a creat... Sistem Junior. “Antrenor” pentru Ansamblul de percuție, format din 50 de copii care bat la tobe

Zoli Toth „antrenor” pentru Ansamblul de percuție, format din 50 de copii care bat la tobe

Înainte de preluarea grupului de 50 de copii, percuționistul Zoli a mai trecut o probă de foc: acompanierea a 250 de coriști! El a urcat pe scena Teatrului Național din orașul său natal, Timișoara, alături de corurile unite ale Festivalul coral international Vox Mundi, în marea lor majoritate copii, pentru a interpreta imnul creștin „For The Beauty Of The Earth”.

Muzician, pedagog și ecologist, Zoli Toth a absolvit în 2000 Academia de muzică Gheorghe Dima din Cluj cu notă maximă, iar în 2005, cursurile de master la aceeași academie.

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări

Inițiator al muzicii de percuție neconvențională din România, a format trupa Sensor, apoi a înființat Sistem, care și-a închis activitatea în urmă cu cinci ani, după o prodigioasă carieră de 12 ani, în timpul căreia a obținut prima cea mai bună clasare a României la Eurovision – locul 3, alături de Luminița Anghel, cu piesa „Let me try”.

Zoli Toth a creat... Sistem Junior. “Antrenor” pentru Ansamblul de percuție, format din 50 de copii care bat la tobe

CITESTE SI:Gheorghe Zamfir, primit ca un erou național în China

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO

Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro

Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România

O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI