În Craiova se extinde iluminatul festiv, în plină criză a energiei

Comentează

Becurile mari din tavane se pot înlocui cu lămpi cu LED pentru economie. Se pot monta contoare inteligente care să oprească iluminatul și prizele când se depășește consumul. Se pot comasa birourile ca să se economisească încălzirea și energia electrică. Iluminatul public poate suferi modificări, ca să se facă economie şi să nu mai ardem banul public.

Sunt măsuri pe care administraţia locală craioveană le-ar putea lua pentru reducerea consumului de energie electrică şi gaze. Aceleaşi măsuri le pot lua şi instituţiile subordonate Primăriei Craiova.

Primăria Craiova, când spune reducerea consumului de energie electrică, se gândeşte mai mult să facă economie la iluminatul public.

„Am început să facem modificări în cadrul instalațiilor de iluminat public care consumă mult. În acest sens, am depus deja un proiect pe fonduri europene pentru înlocuirea instalațiilor de iluminat din pasajul subteran – care doar acestea singure consumă 20 la sută din factura de iluminat public a orașului. Astfel, cu ajutorul fondurilor europene, vom asigura, în pasajul subteran, instalații de iluminat prin leduri, care vor consuma mult mai puțin și, automat, pentru care vom plăti mai puțin", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, Marina Andronache. Proiectul este bun, dar punerea în practică este de durată. Despre iluminatul şi consumul de energie electrică din incinta primăriei nici o vorbă.

De Crăciun, multă lumină de la primărie

Pe de altă parte, primăria dă semne că nu se teme de facturile mari la energia electrică, din moment ce se gândeşte să extindă iluminatul festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Într-adevăr, pentru iluminatul public de sărbători se folosesc leduri, dar la final, factura mică sau mare tot din bugetul local este plătită.

„Având în vedere că anul trecut am fost desemnați de European Best Destinations ca fiind una dintre cele mai frumoase destinații de Crăciun și pentru iluminatul festiv, ornamentele și decorațiunile luminoase de sărbători vor fi și de această dată o componentă importantă din conceptul târgului de la Craiova. Astfel, vom intra și anul acesta în competiția europeană pentru cel mai frumos târg de Crăciun. Situația actuală, de creștere a facturilor la curent, nu va afecta iluminatul public de sărbători al municipiului Craiova, pentru că noi folosim, încă din anii precedenți, leduri. Astfel, continuăm să facem economii și să beneficiem de cele mai frumoase decorațiuni de Crăciun.

Pentru anul acesta, ne-am gândit să extindem iluminatul festiv de sărbători și în alte cartiere, iar primul care va beneficia de decorațiuni luminoase de Crăciun va fi Craiovița Nouă. Mai ales că acolo am demarat, în aceste zile, reabilitarea esplanadei, unde vom face reparații în toată zona respectivă și vom schimba inclusiv locurile de joacă", a mai spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.

CAO, panouri fotovoltaice cu bani de la norvegieni

În acest timp, societăţile şi regiile subordonate primăriei se gândesc cum să reducă şi ele, mai mult sau mai puţin, consumul şi facturile la utilităţi, în speţă energie electrică şi gaze. Citește continuarea pe gds.ro

Text de Maria Cernătescu / ARTICOL PRELUAT DE PE GAZETA DE SUD

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
MONDEN
Ozana Barabancea
13:04
Transformarea Ozanei Barabancea, la o lună după operația de lifting facial. Cum arată acum. „Eu nu mă vindec foarte bine”
Smiley pe scana Vocea Romaniei
12:01
Antrenorii de la „Vocea României” 2026 și-au mărit echipele. Cine a urcat pe scenă în ediția de aseară
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
13:55
Discuțiile dintre SUA, NATO și Ucraina s-au încheiat brusc, iar delegația ucraineană a părăsit SUA: „Nu va exista o a doua zi”
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
13:22
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie practică tehnici de respirație și meditație acasă
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
Turku, Marea Baltică
11:49
Salariu de 2.000 de euro pentru o săptămână de muncă, dar angajatul trebuie să aibă un nas fin. Locul de muncă inedit din insulele Mării Baltice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un sibian de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...