dr. iulia belcDr. Iulia Belc (foto), medic primar Recuperare Medicală, Medicină Fizică și Balneologie, spune că una din principalele cauze ale absenteismului de la locul de muncă este durerea lombară, cauzată, de cele mai multe ori de nerespectarea unei poziții normale, a unui regim normal al eforturilor fizice, întreținerea precară a sistemului muscular, sedentarismul, surplusul de kilograme și, în unele situații, de moștenirea genetică.

Cine are predispoziție la apariția puseului dureros lombar

– Persoanele sedentare, cu ”profesie de birou”, care păstrează aceeași poziție timp de cel puțin 6-8 ore zilnic, iar în restul timpului nu fac mișcare.

– Persoanele care fac eforturi fizice repetate, precum  ridicarea și manipularea de greutăți și persoanele supuse vibrațiilor repetate sau îndelungate.

– Foștii sportivi de performanță, mai ales rugbiști, luptători și halterofili. În cazul acestora, odată cu renunțarea la sport, masa musculară se transformă în masă grasă, tonusul muscular scade și, ca urmare, ”ancorarea” naturală a coloanei suferă.

– Persoanele supraponderale, obeze, dar și cele foarte slabe și înalte pot suferi dureri lombare, în principal cauzate de diminuarea tonusului și forței musculare la nivelul spatelui și abdomenului.

–  Persoanele cu tulburări mentale sau emoționale. Acestea adoptă anumite poziții „încordate”, care conduc la contracturi musculare. Persistența acestor contracturi poate produce în timp dureri de spate. În același timp, pentru că aceste persoane sunt depresive, au un prag al durerii scăzut, ceea ce face ca o durere ușoară să fie percepută ca o durere insuportabilă. Nu în ultimul rând, medicația psihotropă poate produce anumite modificări tonusului muscular, afectând statica, mobilitatea și mersul.

– Femeile însărcinate pot avea dureri de spate, cauzate de modificarea poziției coloanei vertebrale, nevoită să se adapteze creșterii de volum a abdomenului, cu presiune suplimentară asupra structurilor vertebrale și extravertebrale. Pentru a se putea adapta noilor condiții, organismul secretă un hormon numit relaxină, care face posibilă lărgirea bazinului, pentru a putea permite dezvoltarea copilului. Toate aceste modificări pot face ca durerile de spate să persiste și după naștere, chiar și până la 9 luni, timp în care nivelul relaxinei revine la normal. În plus, după naștere, tânăra mamă va adopta poziția de alăptare, va ridica mereu copilul și se va apleca peste pătuț sau cadă, toate acestea favorizând durerile de spate.

– Femeile care poartă pantofi cu tocuri înalte, care  modifică poziția coloanei, accentuând curbura lombară, hiperlordoza, și favorizândcu uzura consecutivă a articulațiilor intervertebrale.

– Copiii și adolescenții riscă, de asemenea, o astfel de suferință. O scolioză instalată în copilărie, cu accentuare în perioada pubertății, poate produce dureri. Poziția incorectă în bancă, la calculator, sau statul cu laptopul în pat, lipsa sportului, sunt cauze frecvente. Adolescenții care înregistrează o creștere bruscă, fără a avea un autocontrol asupra poziției vertebrale, pot dezvolta modificări de statica vertebrală, cifoze sau scolioze.

– Există și alte cauze ale durerii, precum tumorile, metastazele vertebrale, infecțiile, traumatismele sau fracturile ori tasările vertebrale din cadrul osteoporozei.

Durerile lombare sau lombalgiile se pot instala treptat, cu creștere în intensitate, durată și frecvență. În alte cazuri durerile pot debuta brusc, de obicei după un efort fizic sau o mișcare bruscă, o manipulare incorectă a unei greutăți, după un strănut puternic, după expunerea la frig, aer condiționat sau după un traumatism.

”Pentru că nu dau acestor probleme importanța cuvenită, aproximativ 20% dintre adulți dezvoltă o suferință cronică lombară. Din punct de vedere anatomic, durerea poate avea cauze diferite: vertebrală, discală, musculo-ligamentară. După unele statistici 85-90% dintre cazuri sunt provocate de afectarea discului intervertebral, așa numita discopatie lombară, cu grade diferite de evoluție și gravitate, hernia de disc ridicând cele mai multe probleme. O altă cauză frecvent întâlnită la persoanele în vârstă este spondiloza. La cei tineri predomină cauzele musculo-ligamentare”, subliniază medicul.

dureri de spate 1

Tratamentul durerii lombare

O veche învățătură, care spune că este mai bine să previi decât să tratezi, este foarte adevărată și în cazul lombalgiei. Autocontrolul poziției spatelui în timpul mersului, repausului, șofatului sau corectarea poziției din timpul scrisului sunt lucruri extrem de importante asupra cărora trebuie să se insiste începând cu perioada de creștere. De asemenea, sportul și exercițiile fizice sub o îndrumare corectă vor menține tonusul muscular, silueta și mobilitatea normale. În cazul copiilor și al adolescenților, părinții trebuie să sesizeze orice modificare a poziției coloanei vertebrale și să se prezinte la medic pentru o evaluare profesionistă.

foto exercitii spate

”Dacă lombalgiile și-au făcut simțită prezența, trebuie să intervenim cu un tratament care să amelioreze durerile și rigiditatea. Pe lângă o medicație corect aplicată, ținând cont de vârstă, boli asociate și gravitate, fizioterapia este abordarea cu cea mai mare eficacitate. Un program terapeutic si de recuperare are drept scop ameliorarea durerilor, mobilității, supleței articulare, corectarea viciilor de poziție, tonifierea musculaturii slăbite și prevenirea recurențelor, apariția unui nou puseu”, a mai explicat specialistul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.