Toţi tineri, membri ai „Asociaţiei sportive de zbor cu parapanta Cumulllus”, aceştia nu au avut de înfruntat furtuni ori condiţii atmosferice potrivnice exerciţiilor, pe care le efectuau perfect legal, într-o zonă eminamente publică, ci, din păcate, îndărătnicia unui… tractor nărăvaş. Tractorul era condus de un bătrân nervos, cu simţul proprietăţii dezvoltat.
La data 12.05.2011, lucrătorii Postului de poliţie Udeşti au fost sesizaţi prin „S.N.U.A.U. 112” de Ciprian Pascan, de 31 de ani, din municipiul Suceava, preşedintele asociaţii sportive de zbor cu parapanta din Suceava, cu privire la faptul că o persoană care conducea un tractor, i-a distrus parapanta în timp ce se afla pe dealul Oadeci din localitate, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. În baza sesizării, la faţa locului, s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Biroului poliţiei rurale Suceava, ocazie cu care a constatat că reclamantul, la data de 9.05.2011, a primit acordul Primăriei comunei Udeşti să desfăşoare activităţi sportive pe dealul ,Oadeci, conform unui proces-verbal înregistrat. Astfel, la data de 12.05.2011, ora 12.30, Ciprian Pascan, împreună cu Gabriel Dinu, de 36 de ani, şi Aniela Balan, s-au deplasat pe dealul Oadeci, unde au efectuat zboruri cu parapanta. În jurul orei 15.30, în timp ce se aflau pe platoul dealului şi se pregăteau pentru un nou zbor, fiind ataşaţi de parapante, Ioan Tofănel, de 69 de ani, din localitate, a venit cu tractorul şi a trecut peste aripa parapantei lui Ciprian Pascan, care era ataşată de aceasta, după care a trecut peste parapanta lui Gabriel Dinu. Parapanta ultimului, arată Poliţia, s-a agăţat de roţile autovehiculului, cel în cauză fiind târât circa 20 metri pe teren, după care a reuşit să deschidă centurile cu care era asigurat.
Fiind audiat, bătrânul a declarat că a săvârşit această faptă, întrucât, la aterizare, cei în cauză îi calcă şi distrug cultura de secară de pe terenul proprietate, situat în apropierea dealului Oadeci. În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de Ioan Tofănel, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi distrugere, informează Poliţia judeţului. „E o situaţie care nu va rămâne aşa. Pur şi simplu sunt trist când văd ce se întâmplă. Suntem decişi să acţionăm în penal, civil şi pe latură de Cod aerian al României, pentru că suntem prejudiciaţi şi pentru că sunt legi care protejează orice zbor autorizat. Noi aparţinem de Ministerul Transporturilor, suntem asimilaţi piloţilor, deţinem licenţă, cu toate rigorile de zbor”, declară Ciprian Pascan. Am luat legătura cu primarul comunei Udeşti, Săvel Viorel Botezatu, care ne-a spus: „O situaţie nefericită, pe care o mediez. Deja am vorbit cu ambele părţi şi, în ceea ce îl priveşte pe dl Tofănel, am înţeles că regretă cu adevărat fapta. Rămâne de văzut cum rămâne cu pagubele”. Prejudiciul cauzat prin distrugerea celor două parapante a fost estimat de proprietari la aproximativ 18.500 lei.
Autor: Mugur Geu
Acest material participă la concursul „Tu şi Libertatea”. Înscrie-te şi tu!

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI