4467-273517-familie1.jpgAici, “planta ucigaşă” a cărei sevă, conform unor informaţii apărute pe internet, ar putea ucide un copil, după chinuri groaznice se vinde într-o veselie. “E foarte apreciată ca plantă de interior pentru că tolerează zonele mai umbroase şi are un aspect plăcut”, a spus vânzătoarea. Specialiştii explică faptul că oxalatul de calciu conţinut de Dieffenbachia este periculos.

Ingerat, acest compus poate, într-adevăr să provoace paralizii ale corzilor vocale, iar în cazul copiilor, rezultatele putând fi mai grave. Aşadar, ar fi indicat ca micuţii să fie ţinuţi departe de această plantă.

Pe spatele etichetei cu numele plantei e trecut un avertisment:
“În cazul consumului, produsele pot avea efect nociv”.
4467-273510-1.jpg

4467-273513-2.jpgEtichetele trebuie să conţină informaţii complete

“În punctele vamale, Ministerul Agriculturii are o serie de laboratoare fito-sanitare. Dacă sunt periculoase, plantele nu pot intra în ţară. Noi am realizat o serie de controale şi le-am cerut tuturor importatorilor şi distribuitorilor ca în cazul plantelor cu un potenţial efect nociv să se facă o informare corectă pe etichete”, ne-a precizat Constantin Cerbulescu (foto), preşedintele Autorită- ţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

4467-273515-3.jpgSeva dă iritaţii

“Plantele de apartament pot fi, într-adevăr, toxice pentru copii sau pentru animalele de casă dacă frunzele, tulpina sau bulbii lor sunt ingerate. Efectele sunt multiple – de la stări de vomă la paralizie parţială.

De asemenea, seva plantelor provoacă iritaţii severe. Cea mai periculoasă e Dieffenbachia Amoena”, ne-a spus Alexandru Gheorghe (foto dreapta), peisagist-horticultor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.