Anne Marie

Pot stabili la cât timp vor trebui aplicate procedurile de acupunctură după realizarea unui consult. În principiu, o dată la 2-3 luni. Cât timp nu veţi urma procedurile de acupunctură se vor administra doar extractele din plante. Acupunctura poate trata constipaţia. Nu aţi menţionat cantitatea de lichide consumate. Chiar dacă aveţi o dietă sănătoasă, bogată în fibre, vitamine şi minerale, dacă aportul de lichide nu se situează între 2-4 litri/zi, pot apărea tulburări digestive caracterizate de întârzierea prelungită a scaunului, prezenţa balonărilor şi disconfort abdominal. Dieta trebuie combinată cu exerciţii fizice zilnice sau plimbări zilnice, mai ales dacă activitatea profesională este sedentară.

Constipaţia mai poate fi cauzată şi de disfuncţii hepatice sau biliare, de hipotiroidism sau de existenţa unui aport crescut de estrogen ce încetineşte activitatea intestinului gros. O situaţie particulară este constipaţia cauzată de discopatia lombară situată în zona nervului ce transmite comenzile către intestinul gros. Dacă vertebra tasată exercită presiune asupra acestui nerv, atunci impulsurile nervoase sunt transmise cu interferenţe sau întreruperi, iar activitatea intestinului gros nu va fi îndeplinită în parametrii normali.

Mă interesează să ştiu dacă puteţi trata nişte dereglări hormonale apărute în urma unui implant cu contraceptive. Implantul a fost scos după câteva săptămâni, pentru că mă simţeam foarte rău (am avut ameţeli, dureri de cap, senzaţie de tensiune şi dureri de sâni, greaţă, balonări). Am 35 de ani şi, până la implant, am luat contraceptive orale timp de 6 ani.

Andreea, Bucureşti

În cazul în care nu s-a realizat deja, vă recomand să faceţi un set de analize pentru valorile hormonale. În funcţie de concentraţiile anormale se va stabili dacă sunt necesare şi alte investigaţii medicale.

Dacă dereglările hormonale sunt puternice, există riscul apariţiei unor modificări structurale ale sistemului endocrin (la nivelul hipofizei, tiroidei, glandelor suprarenale sau al ovarelor). Prin reechilibrarea funcţiilor endocrine se elimină aceste riscuri, prevenindu-se astfel apariţia unor afecţiuni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.