Și tu ai fost ca ea

Adu-ți aminte că și tu ai avut vârsta ei. Poate că trăgeai cu ochiul la tocurile mamei și te machiai cu grijă să nu te observe „diriga”. Așa că poți avea puțină înțelegere. Într-adevăr, lucruri pe care tu voiai să le faci la 15-16 ani, ea vrea acum să le facă la 12. Asta ar putea să te alarmeze. Dorința de a se îmbrăca doar cu haine de firmă poate veni din nevoia de a fi acceptată de colegi. Dacă nu ține pasul cu ei, ar putea fi privită de sus sau chiar exclusă. Să fii alături de ea nu înseamnă să îi cumperi tot ce îți cere, ci să nu o cerți. Dar spune-i că nu îmbrăcămintea și accesoriile scumpe sunt ceea ce contează cu adevărat, ci ceea ce știe, face și gândește.

Ce contează cu adevărat

Calități ca onestitatea, buna-cuviință sau inteligența par să nu mai fie prețuite, dar acestea îi vor deschide drumul către prieteni adevărați. Oamenii care o judecă doar după aspectul exterior și după lucrurile pe care le posedă nu merită să îi fie amici. Sigur poate găsi prin școală și adolescenți care gândesc altfel.
Dacă vrea lucruri mai extravagante, cum ar fi să-și vopsească părul într-o culoare neobișnuită, să-și facă piercing sau tatuaj, s-ar putea să fie o problemă mai delicată. În general, tinerii care fac asta au diverse nemulțumiri, nu se simt iubiți sau suficient de vizibili. Prin acest gest, vor să atragă atenția asupra lor. Încearcă să fii mai prezentă în viața ei și să o asiguri că o iubești și o accepți așa cum este. Sigur, în momentul de față s-ar putea să te respingă. Totuși, fii sigură că prețuiește atenția pe care i-o acorzi, chiar dacă în momentul de față nu pare prea mulțumită.

Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”
Recomandări
Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”

FĂRĂ TOCURI PÂNĂ LA 14 ANI

E de preferat ca adolescenta să poarte tocuri doar după 14 ani. Atunci, constituția fizică îi permite s-o facă, fără să-și pună în pericol sănătatea. Sunt și cazuri în care fetele practică dans sportiv, de exemplu, și ținuta de concurs le impune tocuri sau machiaj extravagant. Ele trebuie să înțeleagă însă că aceea e imaginea de scenă și nu cea de toate zilele.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Zodiile care dau marea lovitură până pe 15 decembrie. 5 nativi își schimbă destinul în bine
FANATIK.RO
Zodiile care dau marea lovitură până pe 15 decembrie. 5 nativi își schimbă destinul în bine
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Momentul în care Armando şi Mihai au murit în accidentul din Ploieşti. Ar fi luat parte la o cursă ilegală
Observatornews.ro
Momentul în care Armando şi Mihai au murit în accidentul din Ploieşti. Ar fi luat parte la o cursă ilegală
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI