1. Sensibilitatea dentară – Are o incidenţă mare la cei peste 40 de ani. Se manifestă prin durerea apărută atunci când consumi alimente reci, calde, dulci sau acre. Motivele ar putea fi: caria dentară, fracturile dentare, obturaţii (plombe) vechi deteriorate, dinţi abrazaţi (tociţi, cu dentină expusă), retracţii gingivale, rădăcini expuse. Medicul va trata cauza şi, în plus, va recomanda o pastă desensibilizantă.
2. Sângerarea şi umflarea gingiilor – sunt semnele gingivitei, care e primul stadiu, reversibil, al parodontozei şi care apare extrem de des după 40 de ani. Tratată la timp, împiedică avansarea acesteia către pierderea de os şi de gingie, manifestată prin descoperirea rădăcinii dinţilor, mobilizarea acestora şi, în cele din urmă, căderea lor. Parodontoza evoluează de cele mai multe ori fără durere, de aceea e necesar controlul periodic.
3. Migrarea dinţilor – Majoritatea adulţilor prezintă cel puţin o extracţie dentară. Dacă aceasta nu e tratată, dinţii vecini se înclină, iar cei de pe maxilarul opus cresc spre spaţiul liber, astfel încât forţele masticatorii se vor transmite anormal asupra rădăcinii şi va apărea parodontopatia. Dinţii înclinaţi sunt mai greu de curăţat, în consecinţă, mai predispuşi la apariţia cariilor. Alege cât mai curând una dintre opţiunile de tratament pentru închiderea spaţiului: implantul, puntea dentară sau translatarea dinţilor vecini cu ajutorul unui aparat dentar fix.
4. Leziuni, ulceraţii, amorţeală la nivelul gingiilor, cerului gurii, obrajilor sau buzelor – În special dacă persistă, pot fi semne ale unor afecţiuni generale sau locale care nu trebuie ignorate. Multe afecţiuni generale, începând cu cele infecţioase şi terminând cu cele metabolice, prezintă semne la nivelul gurii. Acestea, corelate cu alte semne, pot ajuta la diagnosticarea şi apoi la tratarea afecţiunilor care le-au cauzat.
5. Senzaţie de gură uscată – Odată cu înaintarea în vârstă, mai ales în cazul femeilor, fluxul salivar scade, din cauza modificărilor hormonale. O altă cauză ar putea fi administrarea unor medicamente sau unele boli generale. Saliva conţine substanţe care protejează dinţii de apariţia cariilor, dar mai ales îi spală în permanenţă de resturi alimentare şi diluează acizii produşi de bacterii sau alimentaţie. Un flux salivar scăzut, pe lângă senzaţia de disconfort, predispune şi la apariţia cariilor.
Sfaturi: Evitaţi problemele dentare prin vizite periodice la specialist, printr-o igienă orală completă şi o dietă echilibrată.

Înregistrare interzisă minorilor cu Anamaria Prodan, pe cine a amenințat. Atenție, limbaj trivial
PARTENERI - GSP.RO
Înregistrare interzisă minorilor cu Anamaria Prodan, pe cine a amenințat. Atenție, limbaj trivial
Ce i-a transmis Mircea Badea lui Dorian Popa. L-a umilit, în direct la TV
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Ce i-a transmis Mircea Badea lui Dorian Popa. L-a umilit, în direct la TV
Horoscop 16 iulie 2020. Săgetătorii pot negocia, cu un oarecare succes, un contract cu un partener important
HOROSCOP
Horoscop 16 iulie 2020. Săgetătorii pot negocia, cu un oarecare succes, un contract cu un partener important
RECOMANDĂRI