Ajută-ţi copilul să uite de temeri

Teama de străini

Pe măsură ce creşte, bebeluşul înţelege mai multe despre pericolele potenţiale (“Nu te cunosc, m-ai putea răni!”). Cu atât mai mult cu cât el nu are control asupra comportamentului străinilor – mătuşa de spiţa a 7-a îl ciupeşte de obraz, iar el nu o poate opri. Ce ai de făcut: Nu-l eticheta ca sfios sau fricos. Spune-i copilului cine urmează să vină în vizită şi explică-le şi musafirilor, înainte de a intra pe uşă, cum să se poarte cu el. Lasă-l să se ţină de fusta ta, dacă aşa se simte confortabil.

Monstrul de sub pat

Fiul tău de 3 ani îţi spune, foarte convins, că “e un monstru sub pat”? Atenţie la prima ta reacţie: îi iei temerea în serios, nu-l ridiculizezi. Ce ai de făcut: iată una dintre metodele eficiente de alungare a fricii – încurajează- l să meargă, pas cu pas, spre obiectul spaimei lui (monstrul). Desemnează- i înainte perimetrul de protecţie: până la scaunul acela, se află în siguranţă. De acolo se poate întoarce la tine, la bază, unde este protejat. Pas cu pas, încearcă să măreşti distanţa faţă de “baza de siguranţă”, fără a forţa însă lucrurile. Iată şi o altă metodă: îi poţi spune copilului că sub pat e un pui de monstru, care se ascunde de pericole. Din simpatie faţă de “semenul lui”, va uita de frică…

Recomandări

Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”

«Groaza» de un animal inofensiv

Pe măsură ce un copil creşte, unele dintre temerile lui dispar, altele sunt înlocuite, iar altele suferă stranii mutaţii care îl fac, de exemplu, să vrea să mângâie, neînfricat, leul de la Zoo, dar să se teamă de pechinezul vecinilor! Ce ai de făcut: citeşte-i o poveste haioasă, în care personajul principal este obiectul spaimei lui (un căţel, de exemplu). Sau uitaţi-vă împreună la un documentar despre câini care fac fapte frumoase.

Fereşte-l de imaginile violente!

Multe dintre anxietăţile copiilor sunt determinate de expunerea repetată şi abruptă la atrocităţi – prin televizor, presă scrisă, radio sau chiar, Doamne fereşte!, prin experienţe trăite de ei direct. Aşa că, pe cât posibil, ţine-ţi copilul departe de ştirile violente, de internet şi de discuţiile aprinse dintre adulţi: din spaima pe care i-o inspiră toate acestea “se nasc monştrii” pe care “îi vede” cel mic, ulterior.

Urmărește-ne pe Google News