Ce leziuni trebuie să te alarmeze

Fii atent(ă) la următoare aspecte ale aluniţei: la cele asimetrice, la cele cu margini neregulate, cu variaţii de culoare şi cu diametrul mai mare de 6 mm. În oricare din aceste situaţii trebuie să te prezinţi la medicul dermatolog. Acesta va examina aluniţa şi cu ajutorul dermatoscopului va decide dacă este o leziune cu risc, care necesită să fie îndepărtată. Dermatoscopul este un tip special de lupă, care aduce informaţii referitoare la caracterul benign sau malign al leziunilor. Există posibilitatea fotografierii aluniţelor şi a comparării imaginilor, în timp, cu ajutorul unor dermatoscoape mai performante. După ce leziunea suspectă este îndepărtată, se aşteaptă rezultatul examenului histopatologic, care va stabili diagnosticul final.

Când e bine să mergi la doctorAluniţele la control! E timpul să vezi ce efecte a avut soarele asupra pielii tale

Expunerea necontrolată la soare creşte riscul apariţiei melanomului, adică al cancerului de piele, care, depistat la timp, poate fi vindecat. De aceea, orice leziune suspectă trebuie controlată printr-o vizită la medicul dermatolog. La persoanele care nu au leziuni cu risc, controlul aluniţelor e bine să se realizeze anual. Dacă leziunile sunt atipice, controalele la medicul dermatolog trebuie făcute la intervale de 3-6 luni, pentru a supraveghea evoluţia aluniţelor.

Alte riscuri ale expunerii la soare

Soarele în exces poate duce şi la apariţia petelor brune (numite lentigine), la apariţia vaselor fine de sânge (telangiectazii) sau a ridurilor precoce. Pentru a preveni toate aceste neplăceri este bine să eviţi expunerea exagerată la soare şi să foloseşti creme cu factor mare de protecţie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.