Când reîncepe „Apropo TV” în 2013?
În foarte scurt timp, în februarie. Îmi dau seama că sunt deja opt ani de când am început şi de la o vârstă mi se pare că timpul trece mai repede.

De unde vin toate ideile?
Ne adunăm toţi cei care suntem în echipă, opt la număr, în fiecare luni de la ora 12.00, apoi urmează o furtună de creiere, timp în care apar idei, deseori mai multe decât putem cuprinde într-o singură emisiune.  

Una peste alta, în România se face publicitate cum ar trebui să se facă?
Da, cred că suntem o ţară norocoasă din acest punct de vedere. Oricum se percepe în tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ce văd pe stradă sunt mostre de creativitate pe care le întâlneşti la orice pas.

În paralel va începe şi „Românii au talent”!

Da, este o perioadă încărcată, ştiu, nu-mi aduce aminte! (râde) E a treia oară când mi se întâmplă. Ştii cum e primăvara la mine? De multe ori simt nevoia unei măşti de oxigen. E o perioadă în care nu ştiu pe ce să mă concentrez mai repede.

Ar putea să te mai şocheze ceva?
Oh, da. Preselecţiile s-au şi încheiat şi noi ştim deja pe ce ne putem baza. În continua-re sunt acte artistice neaşteptate, cu toate că după două sezoane ai impresia că ai văzut tot ce se putea. Dar nu! De asta spun că poporul român are o putere de creativitate care depăşeşte puterea mea de imaginaţie.

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat
Recomandări
Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat

Ai luat vreodată un Extraveral înainte de emisiune?
Nu, n-am ajuns în situaţia asta, deşi veţi vedea pe micul ecran că sunt vreo două situaţii extrem de tensionate. (râde)

Ce îţi place să faci în puţinul timp liber?

Cel mai mult îmi place să mă joc cu băieţii mei Luca (4 ani) şi David (6 ani). Am fost cu ei la şcoala de schi, în vacanţa de iarnă, dar de regulă mergem la piscină. Sportul e prima preocupare, le place şi e de ajuns să spun cuvântul şi se echipează rapid. David, cel puţin, e un foarte bun înotător şi scufundător. A învăţat singur, dacă îţi vine să crezi, în vacanţă în Grecia.

În familia voastră domneşte distracţia?

Eu sunt la fel şi pe micul ecran, şi în viaţa de zi cu zi, cu oamenii, şi acasă. Simţul umorului e antrenat zilnic la noi, iar la David am observat deja veleităţi, mai ales că a prins întoarcerile şi combinaţiile de cuvinte ironice. Presimt, aşa, direcţia spre care se va îndrepta când va creşte. 

Băieţii s-au obişnuit cu faptul că mami şi tati sunt cunoscuţi?

David a început să simtă pentru că i-au spus colegii lui de clasă care mă văd când îl duc dimineaţa. Iar când începe sezonul la „Românii au talent”, e o întreagă isterie la şcoală şi la grădiniţă. Toţi vin la mine, se joacă de-a „Românii au talent”. Ai mei, nu mai zic. Şi-au făcut televizoare din carton, le place să construiască. Şi-au făcut şi pupitru cum avem noi în emisiune, cu trei X-uri. Şi să-i auzi cum spun: „Eu sunt domnu’ Mihai Petre” şi celălalt, „Eu sunt domnu’ Andi”. E de senzaţie să-l auzi pe unul dintre copiii tăi că spune „eu sunt domnu’ Andi”.

Ai vreun mare „of” referitor la ţara în care trăim?

N-am niciun „of”! Mi se pare că România e ţara perfectă pentru ce fac eu. Dacă mă năşteam în orice alt loc trebuia să încep să muncesc serios. Aici creativitatea mi-e stârnită în orice moment prin ce văd în jur. E exact ce-mi trebuie pentru „Apropo TV”.

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”
Recomandări
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”

Ce ai vrea să le transmiţi oamenilor?
Chiar vreau să le transmit telespectatorilor mei sincere mulţumiri. E o relaţie reciproc avantajoasă. Eu mă străduiesc să le ofer ceva bun, iar ei, prin faptul că se uită, îmi dau ocazia să continui. Dacă n-ar fi audienţă, n-ar fi nici emisiune.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O televiziune din România își schimbă numele. Ce va difuza de acum înainte
FANATIK.RO
O televiziune din România își schimbă numele. Ce va difuza de acum înainte
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu o viteză de 160 km/h
FANATIK.RO
Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu o viteză de 160 km/h
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care vor primi 3 tipuri noi de vouchere de la locul de muncă. Ce condiţii trebuie să îndeplinească angajaţii
Observatornews.ro
Românii care vor primi 3 tipuri noi de vouchere de la locul de muncă. Ce condiţii trebuie să îndeplinească angajaţii
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI