ANDI VASLUIANU: "Fac ce-mi place, iubesc şi mă simt bine"

Comentează

Eşti unul dintre susţinătorii campaniei "Nu am făcut destul", prin care îndemni doamnele să meargă la medic, pentru a preveni cancerul la sân. Ai acceptat propunerea din prima?
Da. Eu sunt genul de om care prefer prevenţia, merg destul de des la doctor şi ţin foarte mult la lucrurile astea. Îmi doresc ca această campanie să aibă efect şi să determine nu numai femeile de la oraş să meargă la medic pentru controlul la sâni, ci toate femeile, indiferent că stau în mediul urban sau rural.

Cum au privit mama ta şi iubita ta gestul pe care l-ai făcut?
Iubita mea chiar a spus că se va duce la control. Vezi?! Deja a fost o reacţie. Eu am crescut între femei, cu sora mea, mama şi bunica. Mama a divorţat când eram puşti. Şi pentru că am fost crescut de femei, cam ştiu ce se întâmplă cu ele. Am, sincer, un respect deosebit pentru femei şi mi se pare corect să le acordăm atenţie.

Ai spus că mergi des la medic?
Da, de exemplu, la începutul anului, am simţit mici dureri în zona stomacului. Eu tot fac, ba ecografie abdominală, analize de sânge anual... Am descoperit că aveam probleme mari cu bila, colecistul. A trebuit să-l scot. Şi de la o chestie mică mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. M-am operat şi a fost bine. Dacă nu m-aş fi dus, în timp aş fi putut da în pancreatită. 

Eşti printre cei mai populari actori din România…
Eh, se întâmplă! Sunt bule de săpun, se sparg repede. Eu îmi fac doar meseria, doar că filmul "Despre oameni şi melci" a fost foarte bine promovat şi acest lucru mi-a adus de fapt popularitate. A fost o mediatizare agresivă, publicul a plăcut filmul şi s-a dus din vorbă în vorbă. Faptul că sunt mai cunoscut e o întâmplare şi o iau ca atare. Mă bucur, evident, dar nu sunt genul de actor care să-şi dorească celebritatea foarte mult. Eu îmi doresc să mi se dea ocazia să-mi fac meseria, că de asta m-am apucat de actorie. Nu vreau altceva!

Întotdeauna ţi-ai dorit să devii actor?
Da, de când mă ştiu mi-am dorit să fac asta! Cred că de pe la vârsta de 11 ani.

Mi-amintesc că te-am remarcat prima dată în "California Dreamin", unde ai jucat cu Armand Assante. Cu ce alţi actori străini ai mai lucrat?
Am jucat cu Tim Roth, Bruno Gunn, dar şi cu Francis Ford Coppola în "Youth without youth". Am lucrat şi în Olanda cu actori olandezi, apoi în Belgia şi în Ungaria.

Actorii de la Hollywood ajung tot mai des la noi în ţară. Este o oportunitate pentru actorii români să fie remarcaţi?
Cinstit, lucrurile stau altfel. Când ei vin aici, au nevoie de câţiva actori pentru o anumită figuraţie specială, cu una, două replici. Nu e important să fie cine ştie ce actor. Rar se întâmplă să existe conexiuni aici. Dacă faci un film bun românesc şi are succes afară, atunci eşti cooptat. Toţi marii actori din Europa aşa au plecat: Javier Bardem, Penelope Cruz, Antonio Banderas… toţi au fost remarcaţi în filme spaniole. La noi este Marcel Iureş, care a fost la Londra cu o piesă de teatru. L-a văzut un impresar, l-a întrebat "Vrei să joci?", el a zis "Da" şi asta a fost. În acest gen de promovare cred eu!

"Despre oameni şi melci" are şanse de succes în străinătate?
Sper că da! Filmul a fost făcut în principal pentru România, dar coproducătorii francezi l-au văzut şi le-a plăcut pentru că este o poveste universală. Va fi promovat şi în afara ţării şi de asta mă bucur cel mai mult, dar eu mărturisesc că mă gândesc deja la următorul film. Trăiesc în prezent şi deja filmez la altă producţie, se numeşte "Acasă la tata", cu un scenariu foarte frumos. Şi mai joc şi la Teatrul Act, în Bucureşti, şi la Teatrul din Ploieşti.   

Reclamele în care apari n-au contribuit şi ele la popularitatea ta?
Mă recunoaşte lumea, da, dar eu sunt în primul rând actor. Uneori iau mai mulţi bani, alteori mai puţini, însă în general reclamele reprezintă un venit foarte bun. Am avut baftă de scenarii reuşite, care au prins la public. (râde) Mai nasol aş spune că e atunci când mă opreşte cineva pe stradă şi-mi spune: "Ce faci, mă, Savana!" Mă doare sufletul când constat că oamenii nu merg la film, dar mă recunosc dintr-o reclamă difuzată la TV.
Îmi spuneai că ai crescut între femei... Ai fost răsfăţat?
Nu prea! Deşi m-am născut în Bucureşti, unde şi locuiesc, am copilărit la ţară, iar acolo nu prea e nimeni cocoloşit, trebuie să pui osul la treabă. Şi acum mă implic în treburile casei şi îmi place să-mi ajut
iubita. E adevărat că nu prea ştiu să gătesc, însă fac curat, sunt destul de ordonat… Nu sunt genul de bărbat care-şi aruncă hainele în toată casa.



Îţi doreşti copii?
Enorm. Îmi doresc câţi o vrea Dumnezeu şi sper să se întâmple cât de curând. Am vârsta de 38 de ani.

Ce vede Andi Vasluianu când se uită în oglindă?
Văd un om fericit. Exceptând faptul că deocamdată nu am copii, chiar sunt un om fericit: fac ce-mi place, iubesc, mă simt bine, am familia sănătoasă, toate merg exact cum trebuie.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pozele de la discursul lui Nicușor Dan la ONU: sala, ocupată doar parțial, a atras atenția
23 sept.
Pozele care spun totul despre discursul președintelui Nicușor Dan la ONU
accident rutier între Pașcani și Brătești, 23 sept 2026 - locul unui accident grav pe un teren de pământ, unde un autoturism complet distrus și zdrobit se află lângă o autospecială mare de pompier
23 sept.
Doi copii și un adult au murit după ce o mașină s-a ciocnit cu un camion, între Pașcani și Brătești. Alte două persoane sunt rănite
MONDEN
Actrița Hayden Panettiere | Foto: Hepta
23 sept.
De ce a murit, de fapt, actrița Hayden Panettiere. Anunțul medicilor legiști după autopsie
Arnaud Denis a murit. Actorul de 43 de ani a fost eutanasiat după o operație devastatoare. Sursă foto:Facebook/Arnaud Denis.
23 sept.
Mesajul sfâșietor al actorului Arnaud Denis înainte de eutanasiere. Povestea care a emoționat Franța
POLITIC
Nicușor Dan, îmbrăcat la costum, vorbind în fața unui microfon
23 sept.
Nicușor Dan, despre o eventuală cădere a guvernului Siegfried Mureșan: „Criza asta trebuie să se încheie”. Ce spune despre dizolvarea Parlamentului
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
23 sept.
Siegfried Mureșan a explicat de ce nu s-a dus la PSD, așa cum i-a cerut Sorin Grindeanu: „Nu-mi comandă mie la ce oră și unde să ne întâlnim”
Ultimele știri
23 sept.
Elena Lasconi, despre Nicușor Dan: „Nu pot să înțeleg cum te duci la o întâlnire cu Zelenski lângă tine și tragi de șosete”
23 sept.
Iubitul Valentinei, tânăra găsită într-o valiză pe râul Olt, a fost dat în urmărire: judecătorii au emis mandat de arestare preventivă
23 sept.
Proiectul gigant care transformă Atena în noul Dubai al Europei. Cum arată orașul inteligent The Ellinikon, care atrage tot mai mulți străini
23 sept.
Sistemele antiaeriene Oerlikon de 328 de milioane de euro modernizate de Rheinmetall au picat testele MApN. Nicușor Dan: „Se mai întâmplă”
TRENDING
23 sept.
Cele 9 anvelope care au cedat la testul anvelopelor de iarnă: din 32, doar 6 au fost recomandate pe șoseaua udă
23 sept.
Fenomenul „SKI”: Tot mai mulți pensionari aleg să își cheltuie banii în vacanțe în loc să le lase moștenire copiilor
22 sept.
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
23 sept.
Horoscop 24 septembrie 2026. Fecioarele trebuie să evite orice fel de cheltuială și să lase pe altă dată planurile care presupun achiziții scumpe
Viața în Alaska: o familie cheltuie 4.000 de dolari pe provizii pentru iarnă. Sursă foto: alaska.org
23 sept.
O familie din Alaska cheltuie 4.000 de dolari pe provizii ca să reziste în iarna extremă din Eagle: „Anul trecut am rămas fără unt”
drac de mare, ascuns în nisip
23 sept.
A făcut un pas în ocean și a fost cuprinsă de o durere chinuitoare: „Nu mai puteam să respir”
O femeie cu părul blond și ondulat se bucură de o baie răcoritoare sub apă, purtând o mască de snorkeling albă și albastră, care îi acoperă întregul chip
23 sept.
O destinație populară printre români interzice măștile de snorkeling pentru întreaga față. Riscurile la care se supun turiștii care le poartă
O mireasă și-a înșelat soțul în baia restaurantului bătaie între nuntași și despăgubiri de 40.000 de euro. Sursă foto: Getty Images.
23 sept.
Și-a înșelat mirele în baia restaurantului, apoi i-a mai cerut și 40.000 de euro. Cele două familii au încins o bătaie ca în filme
pasaport american invelit in folie de aluminiu
23 sept.
Tot mai mulți turiști își înfășoară pașapoartele în folie de aluminiu, în încercarea de a-și proteja datele. Avertismentul specialiștilor în securitate
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Leonard Manta este multiplu campion european la gimnastică aerobică, proaspăt medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de Gimnastică Aerobică de la Pamplona, Spania. Foto: Gettyimages
Exclusiv
23 sept.
Prime de 32.000.000 de euro neplătite de stat de doi ani sportivilor români, printre ei campioni europeni și mondiali
Val de rețineri după violențele de la protestul oierilor, poliția a descins în București și 15 județe. Sursă foto: Dumitru Angelescu.
23 sept.
Reacția AUR după ce doi protestatari violenți din Piața Victoriei au fost arestați: „Nu mai sunt membri de ani buni”
4 fraude online,  semnal de alarma de la Politia Capitalei
23 sept.
Semnal de alarmă de la Poliția Capitalei: „Prea mulți români își pierd banii din doar câteva click-uri!” Ghid complet împotriva celor 4 mari fraude online
mamă tânără, așezată la o masă, folosind laptopul în timp ce lucrează de acasă cu doi copii jucându-se în fundal, langa o canapea gri
23 sept.
Părinții singuri pot primi 3 zile în plus de concediu de odihnă. Senatul a votat proiectul
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor