Dacă suferiţi de una din afecţiunile de mai jos, cereţi mai întâi sfatul medicului, înainte de a vă hotărî să ţineţi post.
- Anemie. “Organismul are nevoie de vitamine, minerale, proteine şi alte elemente nutritive pentru a funcţiona corect. Dacă deja există carenţe şi noi îl privăm cu bună ştiinţă de ele, facem un păcat mai mare decât acela de a nu ţine post”.
- Diabet. Prof. dr. Gabriela Radulian avertizează: “Diabetul presupune un regim alimentar strict. Postul, chiar şi pe perioade scurte de timp, poate duce la dereglări foarte grave ale nivelului zahărului din sânge şi, prin urmare, la apariţia complicaţiilor acute, precum coma diabetică”.
- Afecţiuni hepatobiliare. Ficatul şi fierea necesită îngrijiri speciale. Pe de o parte, alimentaţia vegetariană este binefăcătoare, chiar recomandată, numai dacă alimentele sunt consumate crude, nepreparate, fără sare sau picante.
- Boli hormonale. Afecţiunile tiroidei sau orice altă boală metabolică au interzis la post. Şi asta pentru că ele impun un regim alimentar strict şi tratament, iar orice încălcare poate duce la dereglări grave ale metabolismului.
- Probleme gastrointestinale. Pentru bolile cronice ale stomacului, precum şi în afecţiunile digestive şi intestinale, alimentaţia exclusiv vegetariană poate crea neplăceri, cum ar fi constipaţia, deshidratarea, ameţelile, greaţa.
Revista “Libertatea pentru femei”
şi cartea “Vieţi la limită”, 9,99 de lei
Dacă incitantele romane de dragoste v-au prins deja, înseamnă că aşteptaţi cu nerăbdare “Vieţi la limită”, o altă poveste romantică, plină de pasiune, marca Nora Roberts. O găsiţi numai împreună cu “Libertatea pentru femei” de azi, la excepţionalul preţ de 9,99 de lei!
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7694ff64fa3d323a25cabf333f1c609f.jpg)
Viva.ro
Informația de ultim moment, de la vârful țării, face acum înconjurul presei cu o viteză neașteptată! Nimeni nu credea că se va ajunge până aici, dar iată-ne, dragi cetățeni. Breaking news, Sorin Grindeanu tocmai a făcut anunțul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_144f0f5ba2f21b72e65de05f94be8f6a.jpg)
Unica.ro
Divorț la nivel înalt în politică. Incredibil ce a aflat despre soțul ei, după ani de mariaj! „Mi se face rău când mă gândesc”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a25bb66dff990ddefc74d7edc3bb3fd8.jpg)
Elle.ro
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82ca1e6cfaa347d401e0ae567422a81d.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Atenție! Poți primi bani de la stat dacă-ți îngrijești părinții, bunicii sau pe cineva vârstnic din familie. Acum s-a decis! Cum trebuie să procedezi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4afa15f49d501c1b53afd82e3b4957f5.jpg)
Avantaje.ro
Dieta Melaniei Trump nu e pentru oricine! Regimul strict pe care îl urmează zilnic i-a uimit până și pe specialiști! Ce mănâncă, de fapt, în fiecare zi și de ce puțini rezistă acestui stil de viață
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1221a0b611a84c5dfa8772b24b617905.jpg)
Tvmania.ro
Mihaela Rădulescu a aprins o lumânare pentru Felix Baumgartner. Ce a văzut pe cer în acel moment a făcut-o să zâmbească
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_b58def14ea1ac18b61988f0c4337b071.png)
Adevarul.ro
„Pompeii nu a fost îngropat sub lavă“. Arheologul Darius Arya explică adevărata poveste a orașului distrus de Vezuviu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d6516d5c7070f60d1a854ebc6e5e5a6c.jpg)
Fanatik.ro
Îi paște o nouă sancțiune?! Steagul Ținutului Secuiesc, în tribune la Csikszereda – FCSB. Cum a fost mascat pe transmisia TV. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4ecfc0fbfc5e51b8dc44d1b9d16d7081.jpg)
Financiarul.ro
3.000.000 de oameni au dificultăți în accesul la apă potabilă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_47e1db15e7fa923c8d724380c2e5cecd.jpg)
Elle.ro
O mai ții minte pe Janine Sârbu? Cum arată și cu ce se ocupă acum fosta soție a lui Adrian Sârbu și unul dintre cele mai apreciate modele din anii 90. A fost decorată recent de Ministerul Culturii din Franța. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ed1ff6199f6d60714941308752d40d65.jpg)
Viva.ro
Wow! Povestea lor chiar bate scenariul oricărui film! Antonela Roccuzzo și Lionel Messi s-au îndrăgostit în copilărie, viața i-a dus pe drumuri separate, dar o dramă teribilă i-a readus împreună. Mulți apropiați ai cuplului au vorbit despre episodul care le-a schimbat definitiv relația. Mult timp nu s-a știut asta despre superstarul Argentinei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c7ff273f55a236ada60dc0f5955794ed.jpg)
TVMania.ro
A rupt tăcerea fără nicio rușine! Daniela Crudu spune totul despre activitatea ei de pe platformele pentru adulți: „Fac ce vreau, e wow!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_58afa5971e919195015023ab967bb749.jpg)
ObservatorNews.ro
Mărturia unui român din infernul care a cuprins vestul Europei: "Nu mai sunt elicoptere. Arde, arde, arde"
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_34543d4173a871fb99dadf986502f2b9.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Bona Irinei Columbeanu spune pentru prima dată ce a trăit în vila de la Izvorani. Ce nu s-a văzut niciodată la TV: ”Eu am cunoscut o altă latură a relației lor. În casă era o atmosferă..."
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_1ec0a87753f06220d1a175305cb05d74.jpg)
Wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_b0139f49cc3c3176a07b1a525b9f5e7d.jpg)
Redactia.ro
Două cutremure au zguduit România la diferență de câteva ore. Unde s-au produs
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_4b620ca88c9d0a54ca815e596e03351d.jpg)
KanalD.ro
O bunică refuză să vândă o bucată din grădină și blochează construcția unui drum de 52 de milioane de euro ca să salveze un stejar vechi de 500 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_067cf734241440c840a0242c934716b2.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Iașul, pe locul doi în România după numărul de locuințe. Cum au schimbat comunele metropolitane harta județului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_43d0b3bf64fa70a70f68e759857bb9b2.jpg)
Fanatik.ro
Totul despre mutarea FCSB pe stadionul pe care joacă Dinamo! Radu Popa, director „Arcul de Triumf”: „Facem eforturi uriașe pentru ca gazonul să fie OK!” Exclusiv
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4ed8b82aa393469110928c2e05aba22a.jpg)
Spotmedia.ro
Cum ne prostește televizorul, la propriu! Ce-au descoperit oamenii de știință
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3004155522799671283a3d430949ad65.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6ccc75090d2623d86483ce868338c896.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/plenul-parlamentului-la-investirea-guvernului-vestea-foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-dupa-sedinta-a-pnl-foto-vlad-chirea-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/marisa-paloma-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bulimar-diana.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd15ad223bc6be067c739b4cfd8326c1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_78a171d45a3471d9c54e2c8ef05d0cc4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_e5a4e6549e647bc05d6b0c7c7900e072.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e4b077c3cf0e88eecb6dd41b3725098e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/george-simion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mirabela-gradinaru-droupadi-murmu-si-nicusor-dan-la-palatul-cotroceni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/el-acebuchal-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cancer-la-san.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/exista-cateva-trucuri-simple-si-eficiente-care-te-apara-de-tantari--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-getty-images-e1779972838882.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/plaja-balos-creta-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/avion-privat-e1782385312425.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-26-iulie-2026-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/organizare-bagaj-de-mana.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-pastram-branza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ceapa-langa-cartofi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/piron-iris-anastasia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/dunare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/vaccin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/drona-geran-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/inteligenta-artificiala-foto-ilustrativ-scaled-e1784913049878.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/frici-femeie-umbra-spaima-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oana-toiu-profimedia-1107208393.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/poza-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.