Anotimpurile ne influenţează personalitatea

Comentează
Arhiva foto

Cercetătorii spun că o parte din trăsăturile noastre de caracter seamănă cu anotimpul în care ne-am născut.
Legătura puternică dintre personalitate şi anotimpul în care ne-am născut nu mai este de mult doar o speculaţie interesantă. Studiile recente demonstrează că vremea şi lumina soarelui la momentul naşterii ne influenţează din plin caracterul, sănătatea şi chiar capacităţile intelectuale. Copiii născuţi toamna sunt mult mai atraşi de sport, decât cei născuţi în restul anului. Note mari la şcoală se pare că au, în general, copiii născuţi primăvara. În ceea ce priveşte sănătatea, cei născuţi iarna şi vara sunt predispuşi unui număr mai mare de afecţiuni, decât cei născuţi toamna.

Cum era vremea când te-ai născut?

Ceasul biologic reglează dispoziţia omului, dar şi condiţiile atmosferice în care ne-am născut lasă asupra noastră o amprentă adâncă. Se spune că persoanele născute vara sunt mai vesele şi mai active, iar cele născute iarna sunt mai retrase şi mai leneşe. Generalizările sunt, însă, înşelătoare, pentru că vremea se schimbă foarte mult de la începutul unui anotimp, până la sfârşitul lui. Martie este rece şi ploios, uneori mai ninge, spre deosebire de luna mai, când vara începe să îşi intre în drepturi. Ca atare, unii cercetătorii au aprofundat studiile în funcţie de echinocţiuri şi solstiţii, luând în calcul luna în care ne-am născut. Astfel, persoanele născute din februarie până în aprilie sunt mai interesate de noutăţi şi mai impulsive, decât cele născute din octombrie până în ianuarie, care sunt mai degrabă caractere reflexive şi ordonate. Aceasta este una din concluziile unui studiu realizat în 2001 de un grup de cercetători suedezi.

AMPRENTA PRIMĂVERII

(cei născuţi între echinocţiul de primăvară, 21 martie - şi solstiţiul de vară, 21 iunie):
personalităţi pline de viaţă, dinamice şi efervescente. Sunt impulsive, uneori uşuratice, gata să încerce lucruri noi şi să se bucure de tot ceea ce le oferă viaţa. Le lipseşte simţul organizării şi diplomaţia. Îşi fac prieteni cu uşurinţă şi răspândesc o energie pozitivă molipsitoare.
Martie: sinceri, generoşi, dar cu firi schimbătoare, visătoare, secretoase.
Aprilie: firi dinamice, aventuroase, curajoase, uneori răzbunătoare.
Mai: încăpăţânaţi, instabili emoţional, pasionali, imaginativi, clarvăzători.



ZESTREA VERII

(cei născuţi între solstiţiul de vară, 21 iunie - şi echinocţiul de toamnă, 23 septembrie): firi active, pasionale, dar calde şi altruiste. Uşor sarcastice, aceste persoane sunt analitice şi bune ascultătoare. Pe de altă parte, sunt înclinate să judece pe toată lumea. Perfecţioniste la locul de muncă, acceptă greu criticile, fiind convinse că au întotdeauna dreptate. Îşi exprimă greu sentimentele şi nu ştiu să îşi pună bine în valoare talentul nativ.
Iunie: sensibili, temperamentali, comici, vorbăreţi, prietenoşi, uşor de rănit.
Iulie: impredictibili, sinceri, dar secretoşi, muncitori, mândri de sine.
August: glumeţi, spirituali, nervoşi, geloşi, buni observatori, curajoşi.


TRĂSĂTURILE TOAMNEI

(cei născuţi între echinocţiul de toamnă, 23 septembrie - şi solstiţiul de iarnă, 22 decembrie):
caractere independente, puternice şi deosebit de răbdătoare. Sunt orientate spre carieră, bine organizate şi pot face faţă presiunii. Gândesc mult înainte de a acţiona şi se bazează pe raţiune. Au momente în care caută singurătatea, dar sunt gata să se distreze când li se oferă ocazia. Impredictibili, dar calzi şi prietenoşi.
Septembrie: firi precaute, bine organizate, atente la detalii, studioase. 
Octombrie: secretoşi, egoişti, romantici, hotărâţi, sinceri, irascibili.
Noiembrie: caractere ambiţioase, generoase, răbdătoare, capabile de sentimente profunde.



INFLUENŢA IERNII

(cei născuţi între solstiţiul de iarnă, 22 decembrie - şi echinocţiul de primăvară, 21 martie): sunt percepute ca personalităţi puternice şi sigure pe sine, dar, în realitate, sunt destul de timide şi rezervate. Iubitoare de singurătate, îşi fac puţini prieteni, dar le sunt loiali toată viaţa. Buni organizatori şi lideri, sunt înclinaţi spre cariere strălucitoare. Sunt capabili de realizări deosebite, fără să ceară ajutor din partea altora. Sunt categorici şi ţin cont numai de interesul lor, când sunt puşi în faţa unor alegeri dificile. Decembrie: firi sociabile, îi influenţează uşor pe ceilalţi, nerăbdătoare, logice şi practice.
Ianuarie: le place să critice, extrem de atenţi, inteligenţi, tăcuţi, introvertiţi.
Februarie: încăpăţânaţi, rebeli, nu suportă restricţiile, petrecăreţi, realişti, critici.
Lumina joacă un rol important în dezvoltarea mentală şi psihică a bebeluşului, în primele zile după naştere.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!