Dacă aveţi eczeme şi nu mai ştiţi cum să scăpaţi de ele, cercetătorii italieni vă vin în ajutor. Conform unui studiu recent, leacul pentru acestea este... apa izvoarelor termale. Sau, mai exact, o bacterie care trăieşte în această apă.
Specialiştii au descoperit că o anumită bacterie care se găseşte în apa izvoarelor termale poate trata eczemele. Totodată, dispar mâncărimile şi, în plus, aspectul pielii se îmbunătăţeşte. Pornind de la această descoperire, oamenii de ştiinţă italieni au realizat o cremă în componenţa căreia se regăseşte bacteriaminune, utilizând-o, ulterior, într-un experiment. În cadrul acestuia, 51 de pacienţi suferinzi de eczemă atopică au fost împărţiţi în două grupuri. Unul dintre grupuri a folosit crema respectivă, iar membrii celuilalt au fost trataţi cu o cremă în care bacteria nu era prezentă.
Cercetătorii au constatat o îmbunătăţire numai în cazul pacienţilor care au folosit crema ce conţinea bacteria. Mâncărimile determinate de eczeme au scăzut în cazul oamenilor din primul grup în circa două săptămâni, în timp ce afecţiunea persoanelor din al doilea grup nu a dat nici un semn de îmbunătăţire.