Doctorul atrage atenția că educația pentru sănătate și noțiunile de prim ajutor ar trebui predate în toate școlile din România, așa cum prevăd cele două proiecte de lege pe care le-a depus în parlament.

Tudor Ciuhodaru spune că în cazul răcelilor la copii nu trebuie niciodată depăşită doza de paracetamol și că e foarte importantă respectarea strictă a intervalului minim de 4 ore între două administrări şi a dozei maxime zilnice.

Paracetamololul este toxic pentru ficat dacă se depășește doza, având acțiune analgezică și antipiretică, acțiunea sa antiinflamatoare fiind practic inexistentă.

Medicamentul este indicat pentru tratamentul simptomatic al febrei și al
durerilor uşoare şi medii cu diferite localizări: cap, articulații, dinți, dureri faringiene sau durerea la locul vaccinării.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor.

De aceea nu se recomandă administrarea la intervale mai mici de 4 ore și nici nu trebuie administrate mai mult de 4 doze pe zi.

Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile este necesară reevaluarea diagnosticului şi tratamentului.

La copii cu vârsta sub 6 ani se recomandă utilizarea formelor farmaceutice adecvate vârstei (10 – 15 mg/kg/la o administrare).

Doze și mod de administrare uzuale:

a)Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani:
Doza recomandată este de 500-1000 mg paracetamol (1-2 comprimate Paracetamol 500 mg) la intervale de 4 ore, administrată la nevoie.

Doza maximă recomandată pentru adulţi este de 4 g paracetamol (8 comprimate Paracetamol 500 mg) pe zi.

b) Copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani:
Doza este de 60 mg/kg şi zi, repartizată în prize egale, de exemplu 15 mg/kg şi priză la 6 ore sau 10 mg/kg şi priză la 4 ore.

Nu se recomandă administrarea la intervale mai mici de 4 ore.

Nu trebuie administrate mai mult de 4 doze pe zi.

Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile, este necesară reevaluarea diagnosticului şi tratamentului.


Citește și: EXCLUSIV. Florin Călinescu s-a apucat de gătit de nevoie: «Am învățat să fac la început lucruri simple, untură pe pâine»


 

Urmărește-ne pe Google News