Doctorul atrage atenția că educația pentru sănătate și noțiunile de prim ajutor ar trebui predate în toate școlile din România, așa cum prevăd cele două proiecte de lege pe care le-a depus în parlament.

Tudor Ciuhodaru spune că în cazul răcelilor la copii nu trebuie niciodată depăşită doza de paracetamol și că e foarte importantă respectarea strictă a intervalului minim de 4 ore între două administrări şi a dozei maxime zilnice.

Paracetamololul este toxic pentru ficat dacă se depășește doza, având acțiune analgezică și antipiretică, acțiunea sa antiinflamatoare fiind practic inexistentă.

Medicamentul este indicat pentru tratamentul simptomatic al febrei și al
durerilor uşoare şi medii cu diferite localizări: cap, articulații, dinți, dureri faringiene sau durerea la locul vaccinării.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor.

De aceea nu se recomandă administrarea la intervale mai mici de 4 ore și nici nu trebuie administrate mai mult de 4 doze pe zi.

Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile este necesară reevaluarea diagnosticului şi tratamentului.

La copii cu vârsta sub 6 ani se recomandă utilizarea formelor farmaceutice adecvate vârstei (10 – 15 mg/kg/la o administrare).

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Doze și mod de administrare uzuale:

a)Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani:
Doza recomandată este de 500-1000 mg paracetamol (1-2 comprimate Paracetamol 500 mg) la intervale de 4 ore, administrată la nevoie.

Doza maximă recomandată pentru adulţi este de 4 g paracetamol (8 comprimate Paracetamol 500 mg) pe zi.

b) Copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani:
Doza este de 60 mg/kg şi zi, repartizată în prize egale, de exemplu 15 mg/kg şi priză la 6 ore sau 10 mg/kg şi priză la 4 ore.

Nu se recomandă administrarea la intervale mai mici de 4 ore.

Nu trebuie administrate mai mult de 4 doze pe zi.

Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile, este necesară reevaluarea diagnosticului şi tratamentului.


Citește și: EXCLUSIV. Florin Călinescu s-a apucat de gătit de nevoie: «Am învățat să fac la început lucruri simple, untură pe pâine»


 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
FANATIK.RO
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Știrileprotv.ro
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Observatornews.ro
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri
HOROSCOP
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI