Telefoanele mobile au devenit o parte importantă din viaţa noastră, iar răufăcătorii profită din plin de acest lucru. Dându-se drept reprezentanţi ai unor firme, ei îi determină pe cei pe care îi contactează, prin apeluri sau mesaje, să cumpere diverse obiecte sau să reîncarce cartele telefonice. Prejudiciul creat astfel poate ajunge chiar şi la 10.000 de lei.
După ce victima e convinsă că este câştigătoarea unor premii, că are de plată contravaloarea unor convorbiri internaţionale sau că va beneficia de un număr de minute gratuite, răufăcătorii indică un cont bancar unde să se efectueze plata.
Verificaţi identitatea celui care v-a contactat
Astfel, mai multe persoane au fost păcălite cu sume de la 15-20 de euro, până la 400-600 de euro, în unele cazuri ajungându- se la 10.000 de lei. Iată ce trebuie să faceţi pentru a preveni astfel de înşelăciuni, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române:
foto: Shutterstock