- Baia cu tărâţe. Se pun 4 linguri de tărâţe într-un litru de apă clocotită, care se varsă apoi în cada cu apă caldă. Se cufundă tot corpul în cadă, timp de 10 minute. Pentru a menţine constantă temperatura băii, se adaugă apă fierbinte de la duş. Dacă ai de tratat doar o articulaţie (cotul, umărul etc.), cufunzi zona respectivă într-un lighean cu apă caldă, în care ai vărsat o lingură de tărâţe opărite într-o cană de apă clocotită.
- Cura cu suc din frunze de ţelină. Se spală frunzele de ţelină, se usucă şi se trec prin storcătorul de fructe. Se beau circa 50 de mililitri de suc dimineaţa, pe stomacul gol. Cura durează două luni, după următoarea schemă: se bea sucul timp de 21 de zile, iar până la sfârşitul lunii se face pauză.
- Baia cu infuzie din flori de fân. Se toarnă 5 litri de extract complet de flori de fân (cumpărat din magazinele cu produse naturiste) în cada sau ligheanul cu apă fierbinte (suportabilă). Se face o baie completă (cufundând tot corpul în cadă) sau parţială (cufundând în lighean doar zona afectată de reumatism). Baia se face seara, înainte de culcare şi imediat după aceea se îmbracă haine moi (pijama, halat) şi se intră în pat, pentru a păstra căldura în corp. Fă această baie alternativ – o zi da, una nu -, timp de 10 zile minimum. Apoi răreşte frecvenţa, până când renunţi la ea.
- Perna cu pedicuţă. Se pun într-un săculeţ din pânză 200-300 g din planta medicinală pedicuţă, se ţine săculeţul pe un vas cu aburi 5 minute, după care se aplică pe zona dureroasă (se ţine doar 15 minute).
Atenţie
Nu intra în apa fierbinte dacă ai probleme cardiorespiratorii şi/sau cardiovasculare! În astfel de cazuri, băile descrise în această pagină sunt interzise. Foloseşte celelalte remedii pe care ţi le-am recomandat pentru a calma suferinţa articulaţiilor.
Două reţete bune pentru oase
Supă cremă de varză albă
- Ingrediente: 500 g de varză, un fir de praz, un morcov, o ţelină mică, leuştean, o roşie, un ardei gras, două linguri de ulei de măsline.
- Preparare: se pun toate ingredientele în trei litri de apă care fierbe. Se lasă pe foc mic 30 de minute, apoi se strecoară, se pasează şi se adaugă arome şi condimente după gust. Supa se poate servi şi acrită cu borş.
Sarmale cu nuci
- Ingrediente: 450 g de frunze de varză murată, 200 g de nuci, două linguri de ulei de măsline, un fir de praz, o ţelină, un morcov, un păstârnac, o rădăcină de pătrunjel, un gogoşar, trei linguri de tărâţe de grâu, doi căţei de usturoi.
- Preparare: se toacă foarte fin toate ingredientele (mai puţin varza), se amestecă şi se umplu cu ele frunzele de varză. Se fierb la foc mic. Se servesc presărate cu condimente sau cu plante aromate.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4a9b961532a3f92280b778f87e2be61.jpg)
Viva.ro
Ultima oră! Vestea care dă toate pronosticurile peste cap la vârful țării! Acuzațiile curg, iar o declarație produce un adevărat seism în politică. Fără vreun semnal în prealabil, Sorin Grindeanu tocmai a făcut marele anunț
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6232e2c17b09c76d65c853c75e1020ae.jpg)
Unica.ro
Tudor Chirilă l-a atacat mai dur ca oricând pe Nicușor Dan! Ce a spus artistul despre șeful statului și despre Sorin Grindeanu i-a surprins pe toți! Mesajele curg
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_acdb174f9fe0b7693e3db152dbbb1e18.jpg)
Elle.ro
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4682bf9552dc09c080fb55e86e6b1e3e.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Breaking! Cei doi soți din București, dați dispăruți pe Transalpina, au fost găsiți
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a4bf2657fd93bb1f0d09eacd41dc44fe.jpg)
Avantaje.ro
O mai știți pe Romica Jurca, cea mai cunoscută doamnă de la Meteo? Azi e pensionară, o doamnă respectată și iubită, dar stai să vezi ce s-a aflat despre fiul ei. Nimeni, dar nimeni nu s-ar fi așteptat la asta. Păcat!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1b7f309bccde5203db2e123564dd0e83.jpg)
Tvmania.ro
🤍 „Felix și-a dorit asta, în caz că…” La un an de la tragedie, Mihaela Rădulescu a făcut publică una dintre ultimele dorințe ale lui Felix Baumgartner
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_edb300b761867534472851c8cfb46560.png)
Adevarul.ro
„Au nevoie doar de proști fără studii”. Masterul de la Academia de Poliție care produce ofițeri într-un an este contestat. Explicațiile instituției
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3ec744441a82ee0d920bb3569ae1d459.jpg)
Fanatik.ro
Au decis să îi dea deja trofeul lui Lionel Messi! FIFA, decizie controversată înainte de finala CM 2026
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d10e21a72c46f7e25fbb098519aaabaf.jpg)
Financiarul.ro
Blocajul ANCPI poate adăuga 14.000 de euro la o tranzacție imobiliară
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ffa562eb6ef4ca9ccba76da76ad6fc54.jpg)
Elle.ro
Corina Caragea, reacție tranșantă despre comentariile negative. Prezentatoarea a dezvăluit că a fost jignită și amenințată: „Un lucru cred că e important de spus clar...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
Viva.ro
Dragi români, a venit anunțul la care nimeni, dar nimeni nu se mai gândea acum! Ce veste a dat Claudiu Manda
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_e734f575bda29d001486ab27b55a8cb7.jpg)
TVMania.ro
🤍 „Felix și-a dorit asta, în caz că…” La exact un an de la tragedie, Mihaela Rădulescu a făcut public totul!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_457344dea8e74bad628a80e793d7a6b2.jpg)
ObservatorNews.ro
Facebook și Instagram au picat aproape 2 ore. Utilizatorii din întreaga lume au fost afectați
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9b8da4c6ee8b149b98232f4f7cd74107.png)
Libertateapentrufemei.ro
Detaliul observat de prea puțini oameni. Toate privirile au fost la rochie, dar iată ce poartă Mirabela Grădinaru pe deget... Nicușor Dan a încercat să acopere secretul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_fbf4fd91ed911e66307823f642310828.jpg)
Mediafax.ro
Compania care spune „NU” la 99,96% dintre candidați. Este mai greu să intri aici decât la Harvard
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
StirileKanalD.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
Wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
Wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_0b43bbd364c3d53f5d66b7019cd849bd.png)
Redactia.ro
Facebook nu merge, a picat pentru milioane de oameni din Romania si toata lumea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1304e4be58b96496e7a807e30fead70a.jpg)
KanalD.ro
Familia Kardashian este îndoliată! S-a stins din viață Mary Jo Campbell, bunica lui Kim Kardashian
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
ZiaruldeIasi.ro
Proiectul imobiliar pregătit lângă Lidl Moara de Foc este scos la vânzare. Dezvoltatorul este asociat în piață cu un alt proiect de anvergură
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_857b2be4d043b704ed424fc1fd479801.jpg)
Fanatik.ro
Ibrahimovic a dat nas în nas cu Haaland! Aroganță maximă a lui Zlatan: „Când ești milionar arăți așa”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
Spotmedia.ro
Cea mai bună dietă pentru sănătatea creierului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_28fa6fb9c1c04657d6baa061eaf45069.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a6dab4df023dcac74ab6c45c003c1ba2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-nu-cred-ca-a-avea-un-sef-civil-la-sri-e-asa-important.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/robert-sighiartau-la-interviurile-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cheloo-concert-arena-nationala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/laura-cosoi-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_343c6c93aadfa09e31182c11df5f5044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_09502a4a95e344a357b73629524568bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ion-ceban-adrian-vestea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/florin-manole.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/sfantul-ilie-mesaje-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/turista-incatusata-aeroport-grand-canaria.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/mesaje-si-felicitari-de-sfantul-ilie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-care-doarme.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-19-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/07/ce-nume-se-sarbatoresc-de-sfantul-ilie--cui-ii-spunem-la-multi-ani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/07/sfintul-ilie-obiceiuri-si-traditii-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/semnele-deshidratarii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/dumitru-udrescu-a-murit--el-a-creat-teleenciclopedia-la-tvr-cea-mai-longeviva-emisiune-din-romania-e1784456803267.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/john-lough--foto-r-kranert-russlandverstehen-eu-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/andrew-si-tristan-tate-au-fost-retinuti-in-2022-fiind-acuzati-printre-altele-de-trafic-de-persoane-si-viol.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/marea-britanie-ii-pune-oficial-sub-acuzare-pe-fratii-tate-pentru-noi-fapte-de-viol-si-pornografie-infantila--justitia-din-romania-i-a-lasat-liberi-e1784450690345.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/rating-romania-botswana-geminigeneratedimagecza4z6cza4z6cza4-copy.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/disclosure-day-profimedia-1110791700.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nostalgici-dupa-ceausescu-comunism-profimedia-0585790561.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/new-project-3-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.