Mădălina Ioana Alexe, 4 ianuarie 1988, ora 12.00, Bucureşti. Capricorn cu ascendentul în Berbec.
Eşti o persoană muncitoare, simţul datoriei este exagerat şi poţi ajunge uşor la excese care să-ţi afecteze starea de sănătate sau dispoziţia generală. Este bine să priveşti evoluţia carierei tale ca pe un progres continuu, de durată, care te reprezintă. Pe măsură ce evoluezi ca om, fiecare salt calitativ va fi urmat şi de trecerea la o nouă etapă în planul carierei şi al poziţiei sociale. Eşti făcută să deschizi drumuri, să le arăţi celorlalţi că orice se poate cu puţină voinţă şi cu înţelegerea faptului că ceea ce e uşor nu e şi valoros. Se anunţă dificultăţi legate de studii, examene sau de străinătate. Situaţia materială se îmbunătăţeşte odată cu căsătoria.
Andrei Marcel Mircioiu, 7 august 1991, ora 11.00, Bucureşti. Leu cu ascendentul în Balanţă.
Drumul tău în viaţă poate fi foarte diferit de ceea ce îţi imaginezi că ar fi convenabil să ţi se întâmple. În principal este vorba despre numeroase ocazii de a înţelege că egoismul şi superficialitatea nu îţi sunt de folos şi simpatia celorlalţi costă de multe ori prea mult. Dacă ora este bună, se poate spune că eşti înclinat către lux şi confort, fără să te gândeşti şi la ziua de mâine, bazându-te pe noroc sau pe ajutorul apropiaţilor. În adâncul sufletului tău nu ai o părere prea bună despre femei, dar viaţa te va învăţa că astfel de convingeri te fac nefericit. Pentru tine este vital să-ţi păstrezi stăpânirea de sine şi în cele mai intense momente din viaţă.
Traian Victor Mircioiu, 7 mai 1989, ora 16.00, Bucureşti. Taur cu ascendentul în Fecioară.
Dincolo de ambiţii şi dorinţe puternice legate de carieră, ar fi bine să ţii cont şi de aspectul sufletesc în alegerea profesiei, deoarece pentru tine este mai important să te regăseşti în acea meserie, să simţi că ţi se potriveşte şi îţi oferă ocazia de a da ce ai mai bun din înzestrările tale native. Dacă ora e bună, se recomandă să părăseşti cu prima ocazie casa părintească şi cu cât mai repede, cu atât mai bine.